Dosarul penal în privința bărbatului de 56 de ani, care și-ar fi omorât soția cu o sapă, pe 1 iunie, a fost trimis în judecată. Potrivit Procuraturii Generale, fiul victimei a alertat poliția despre descoperirea mamei sale decedate în fundul grădinii, cu multiple leziuni ale capului.
Organul de urmărire penală s-a deplasat la fața locului și a găsit cadavrul femeii de 57 de ani în grădina gospodăriei. Pe parcursul cercetărilor, s-a bănuit că soțul victimei, în vârstă de 56 de ani, ar fi comis fapta. Acesta se întorsese din penitenciar în octombrie 2022, după ce ispășise o pedeapsă pentru violență în familie.
Potrivit învinuirii formulate de procurori, în data de 1 iunie 2023, bărbatul, aflat în stare de ebrietate alcoolică, și-ar fi lovit soția cu tăișul unei sape, în urma unui conflict dintre cei doi. Ulterior, constatând că soția sa nu mai dădea semne de viață, ar fi ascuns cadavrul în iarbă și și-ar fi schimbat hainele.
Investigațiile au relevat că bărbatul a acționat cu discernământ în momentul comiterii omorului soției sale. Pe 3 iunie 2023, învinuitul a fost plasat în arest preventiv. La 30 iunie 2023, cauza penală a fost trimisă la Judecătoria Cimișlia, sediul central, pentru examinare în fond.
În cazul în care bărbatul va fi găsit vinovat, acesta riscă închisoare de până la 20 de ani sau detențiune pe viață.





































