Căderile de zăpadă i-au luat prin surprindere luni pe locuitorii din Johannesburg şi din alte regiuni ale Africii de Sud, un fenomen meteorologic rar în această ţară, unde autorităţile au avertizat asupra unor posibile închideri de drumuri şi a riscului de scădere a temperaturilor.
Locuitorii din Johannesburg s-au trezit cu o zăpadă care acoperise uşor acoperișurile şi grădinile, în timp ce frontul rece care a lovit ţara la sfârșitul săptămânii trecute s-a transformat într-un sistem meteorologic cunoscut sub numele de ciclon cu nucleu rece, relatează AFP și Agerpres, citate de hotnews.ro
La o grădiniţă din Johannesburg, copiii se amuzau făcând bulgări de zăpadă şi încercând să prindă fulgii de zăpadă cu limba, unii dintre ei pentru prima dată în viaţă.
„Ultima dată când am avut o astfel de vreme a fost în 2012”, a declarat pentru AFP Puseletso Mofokeng de la Centrul sud-african de meteorologie (SAWS).
Potrivit lui Mofokeng, au fost înregistrate căderi de zăpadă în sudul provinciei Gauteng, unde se află Johannesburg, iar zăpada ar urma să continue să cadă pe parcursul zilei, afectând şi zonele de mare altitudine din provinciile Eastern Cape şi KwaZulu-Natal.
Pe rețelele de socializare, locuitorii din Johannesburg au descris zăpada ca fiind "magie pură" și "minune la început de săptămână".
Jennifer Fitchett, profesor de geografie fizică la Universitatea din Witwatersrand, a declarat pentru Times că este puțin probabil ca zăpada să dureze și că a fost cauzată de o creștere a umidității, de temperaturile scăzute și de un vânt rece.
De menționat că în Johannesburg ninge în medie o dată la cinci ani, iar ninsori mai abundente ca cea de luni se produc o dată la 10-20 de ani, a declarat profesorul de climatologie de la Universitatea din Witwatersrand, Francois Engelbrecht, pentru Daily Maverick.


























































