Prima săptămână din luna iulie a fost cea mai călduroasă săptămână înregistrată vreodată la nivelul întregii planete, a anunțat luni Organizația Mondială de Meteorologie (OMM). Totodată, Sudul Europei va fi în mod special afectat de valul de căldură din zilele următoare, meteorologii din Italia spunând că se așteaptă la temperaturi de peste 40 sau chiar 45 de grade Celsius, scriu La Stampa și The Guardian și Libertatea.
Este o continuare a situației deja întâlnite în 2023. În acest an ne-am confruntat deja cu cea mai călduroasă lună iunie înregistrată vreodată, a precizat organismul ONU, care a explicat că recordul de temperatură este determinat de schimbările climatice și de primele etape ale unui model meteorologic El Niño, notează The Guardian.
Prima jumătate a anului a fost de asemenea marcată de o secetă în Spania și de valuri violente de căldură în China și în SUA.
Experții au avertizat în mod special asupra efectului pe care temperaturile îl au asupra mediului înconjurător. „Lumea tocmai a avut cea mai călduroasă săptămână înregistrată vreodată, potrivit datelor preliminare”, a declarat OMM într-un comunicat, adăugând că temperaturile au depășit recorduri pe uscat și în oceane, cu „impact potențial devastator asupra ecosistemelor și mediului”.
Serviciul european de monitorizare a climei Copernicus a declarat, la rândul său, pentru agenția de știri AFP că datele sale au arătat, de asemenea, că săptămâna trecută a fost probabil cea mai caldă săptămână, conform datelor strânse din 1940.
Valul de căldură continuă însă și săptămâna asta, Europa fiind în mod special afectată.
Recordul pentru cea mai ridicată temperatură din istoria Europei a fost doborât pe 11 august 2021, când s-a înregistrat o maximă de 48,8 grade Celsius în Floridia, un oraș din provincia siciliană Siracuza.
Dincolo de efectul asupra mediului, temperaturile mai ridicate decât în mod normal cauzează, de asemenea, probleme de sănătate, de la insolație și deshidratare la stres cardiovascular.
Cercetările publicate luni au constatat spre exemplu că peste 61.000 de persoane au murit din cauza căldurii în timpul verii europene record din 2022.
Majoritatea deceselor au fost ale persoanelor cu vârsta de peste 80 de ani, iar aproximativ 63% dintre cei care au murit din cauza căldurii au fost femei, potrivit cercetării publicate în revista Nature Medicine.
Experții spun că epuizarea și insolația cauzate de căldură vor deveni probabil tot mai frecvente pe măsură ce impactul schimbărilor climatice va fi tot mai extrem. Insolația este cea mai gravă boală legată de căldură și apare atunci când organismul își pierde capacitatea de a transpira.



































