Comisia Pre-Vetting anunță că va desfășura, în perioada 14 - 21 iulie, audierea candidaților din noul grup al non-judecătorilor, înaintați de Parlament la funcția de membru al Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).
„Interviurile vor începe vineri, 14 iulie, cu audierea Alionei Corcenco, la 10:00, și a lui Veaceslav Guțan, preconizată pentru ora 12:00, și vor continua pe 19, 20 și 21 iulie.
Audierile vor avea loc în incinta Institutului Național al Justiției, sala 108 (Alexandru Ion Cuza)(strada M. Kogălniceanu colț cu strada Serghei Lazo 1), iar societatea civilă, reprezentanții mass-media și publicul larg pot participa, prin notificarea prealabilă a Secretariatului Comisiei”, este menționat în comunicatul Comisiei.
Urmare a deciziei Comisiei juridice, numiri și imunități, din 5 mai, Parlamentul a transmis Comisiei Pre-Vetting lista cu nouă candidați non-judecători la funcția de membru în Consiliul Superior al Magistraturii.
Printre aceștia sunt juriști liber profesioniști, avocați și reprezentanți ai societății civile și mediului academic, care vor trece prin procesul de verificare a integrității financiare și etice a Comisiei Pre-Vetting, pentru a putea deveni eligibili să ocupe o funcție de membru permanent în CSM.
Lista celor 9, mai jos: Aliona Corcenco, Iulian Muntean, Ana Tipa, Veaceslav Guțan, Leonid Chirtoacă, Vitali Sîli, Nicolae Agachi, Vanu Jereghi, Lucia Popescu.
TV8.md amintește că Tatiana Ciaglic, Ion Guzun și Alexandru Postică au fost numiți, pe un mandat de șase ani, în funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii. La ședința din 30 martie, Parlamentul a votat trei proiecte de hotărâri care prevăd acest lucru. Astfel, CSM a devenit funcțional.
Potrivit legislației, CSM este constituit din 12 membri. Șase dintre ei, care nu fac parte din rândul judecătorilor, sunt numiți de Parlament, cu votul a trei cincimi dintre deputații aleși.




































