Un bărbat de 29 de ani a fost condamnat la 4 ani de închisoare, după ce ar fi urcat beat la volan și ar fi cauzat un accident rutier, în urma căruia o persoană a murit. Decizia a fost pronunțată pe 10 iulie, de Judecătoria Drochia, sediul Glodeni.
Potrivit învinuirii, într-o noapte din luna aprilie 2023, inculpatul a fost observat conducând pe străzile orașului Glodeni fără a deține permis de conducere pentru categoria de autovehicul pe care îl conducea. Mai mult, acesta era în stare de ebrietate avansată, având o concentrație de 1,55 g/1 în sânge.
În timpul deplasării sale, inculpatul nu a acordat atenția necesară condițiilor de drum, inclusiv situației meteorologice și a aderenței pneurilor și carosabilului. Într-un moment de neglijență, acesta a condus mașina printr-o baltă formată în urma ploilor, a pierdut controlul vehiculului și s-a lovit violent de un copac. În urma impactului, un pasager a decedat pe loc, iar celălalt a suferit traumatisme.
Judecătoria Drochia a impus inculpatului pedeapsa de 4 ani de închisoare, cu executarea acesteia în penitenciar de tip deschis. Din această pedeapsă, primii 2 ani vor fi în penitenciar, în timp ce ultimii 2 ani vor fi suspendați condiționat pe o perioadă de probațiune de 2 ani. Pe durata probațiunii, inculpatul trebuie să respecte anumite condiții, inclusiv să nu-și schimbe domiciliul și/sau reședința fără aprobarea autorităților competente.
Procurorii implicați în caz au anunțat că vor ataca sentința cu drept de apel.




































