Un bărbat de 53 ani din Cimișlia, care și-a bătut mortal concubina de 39 de ani, a fost trimis în judecată. Fiind în stare de ebrietate, între cei doi s-a iscat un conflict, pe motiv că femeia ar fi consumat alcool în pofida faptului că se trata și i se administrau medicamente.
Potrivit procuraturii, în timpul conflictului, bărbatul și-a lovit concubina cu pumnii în regiunea capului, lăsând-o în pat. A doua zi, observând că concubina este inconștientă și pentru a ascunde ceea ce a făcut, a sunat la ambulanță, invocând că femeia s-ar fi intoxicat consumând o soluție pe bază de alcool.
Victima a fost internată în Secția de reanimare a Spitalului raional Cimișlia și fără a-și reveni în conștiință, peste opt zile a decedat.
În urma examinării medicale a cadavrului au fost depistate traumatisme, care se califică ca vătămare corporală gravă.
Bărbatul a fost plasat în arest și în urma investigațiilor el și-a recunoscut vina.
Pe 10 iulie, cauza penală a fost expediată în instanța de judecată. Dacă va fi recunoscut vinovat, el riscă o pedeapsă maximă de 15 ani de închisoare.




































