Comitetul Internaţional Olimpic va trimite pe 26 iulie invitaţiile sale pentru Jocurile Olimpice din 2024 de la Paris către 203 comitete olimpice naţionale, printre care nu se numără cele din Rusia sau Belarus, ţări în privinţa cărora nu a luat încă o decizie, a indicat forul olimpic.
Dacă organismul de la Lausanne insistă încă din luna martie că va decide "în timp util" problema delicată a prezenţei sub drapel neutru a sportivilor ruşi şi belaruşi la Paris, dar rămăsese suspansul în ceea ce priveşte gestionarea invitaţiilor oficiale, adresate în mod tradiţional comitetelor naţionale olimpice cu un an înainte de ceremonia de deschidere.
CIO a pus capăt suspansului, actualizând, pe site-ul său, "întrebările şi răspunsurile" redactate în primăvară, după recomandarea făcută federaţiilor internaţionale de a-i reintegra sportivii ruşi şi belaruşi în competiţiile lor, cu condiţia ca aceştia să nu fi susţinut activ războiul din Ucraina începând din februarie 2022.
Forul olimpic a indicat deci că va trimite pe 26 iulie invitaţii pentru următoarele Jocuri de vară "celor 203 comitete olimpice naţionale eligibile", excluzându-le pe cele din Rusia şi Belarus "precum şi pe cel din Guatemala", care a fost suspendat din octombrie 2022 din cauza amestecului politicului.
Între timp, ministrul rus al Sportului, Oleg Matîţin, a afirmat că decizia Comitetului Internaţional Olimpic de a nu-i invita pe sportivii ruşi la Jocurile de la Paris din 2024 este un act de discriminare care încalcă principiile olimpismului. Și preşedinţia Rusiei, prin vocea purtătorului de cuvânt Dmitri Peskov, a criticat decizia forului olimpic.




































