Istorie impresionantă la Ștefan Vodă. O familie cu inimă mare au salvat o lebădă, pe care au găsit-o cu traumatisme lângă un lac din localitate.
Persoanele au adăpostit temporar pasărea în propria locuință și au contactat inspectorii de mediu.
Pasărea a fost transportată în siguranță la sediul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, unde a fost supusă unei examinări atente de către un medic veterinar. În urma consultației, nu au fost identificate leziuni vizibile sau alte probleme de sănătate care să necesite intervenție imediată.
După finalizarea investigațiilor, s-a luat decizia de a elibera lebăda într-un bazin acvatic adecvat, sub supravegherea permanentă a arendașului local. Această acțiune a fost luată în scopul de a-i oferi lebedei mediul natural potrivit și de a-i permite să se recupereze complet într-un cadru adecvat.




































