Spune că nu e de acord cu noua taxă de salubrizare, dar îi somează pe chișinăuieni s-o plătească. Primarul Ion Ceban susține că, indiferent ce decizie va lua Parlamentul, fiecare locuitor al capitalei este obligat în acest an să plătească taxa de salubrizare de 120 de lei. În caz contrar, vor urma sancțiuni. Noua factură, pe care au primit-o locuitorii capitalei încă luna trecută este în continuare un măr al dicordiei între autoritățile locale și cele centrale. În timp ce primarul Ceban spune că doar Parlamentul poate anula această taxă și acuză PAS-ul că ar pune bețe în roate, partidul de la guvernare afirmă că decizia îi aparține Consiliului Municipal.
„Dacă nu o vor achita în termeni, vor fi penalizați pentru că nu achită. Așa cum se întâmplă și cu alte taxe și impozite. Taxa de salubrizare este obligatorie și este reglementată de Codul Fiscal, care poate fi schimbat doar de către Parlament. Că tot această prevedere care este în Codul Fiscal a obligat primăria să instituie această taxă” a declarat primarul capitalei Ion Ceban.
Astfel, toți chișinăuienii, care și-au primit deja factura cu suma de 120 de lei, trebuie să o achite până cel târziu la finele acestei luni. În caz contrar, vor urma sancțiuni, spune edilul Ion Ceban. Cert este că, în ultimii doi ani, primarul de Chișinău și-a schimbat poziția vis-a-vis de această taxă. La finele lui 2020, atunci când a fost propusă pentru aprobare noua taxă de salubrizare, Ceban spunea că aceasta e foarte necesară, pentru a soluționa problemele capitalei.
„Este o necesitate stringentă. Ajustarea taxelor nu a avut loc din 2004, pe unele componente. Nu putem să ne ascundem după deget. Eu sunt gata să-mi asum aceste lucruri pentru că ele trebuiesc făcute” a declarat primarul capitalei Ion Ceban.
Acum, însă, oamenii din echipa lui Ion Ceban cer anularea în Parlament a acestei taxe. Însă chiar dacă Legislativul va da undă verde acestei propuneri, în acest an locuitorii capitalei trebuie s-o plătească, deoarece legea va intra în vigoare abia din 2024.
„Colegul nostru, domnul Vartanean a înregistrat la Parlament inițiativa de a anulare a taxei de salubrizare în toată țara. Comisiile parlamentare de profil au lăsat fără examinare, acolo unde este majoritatea Partidului Acțiune și Solidaritate” a declarat primarul capitalei Ion Ceban.
La rândul lor, cei de la PAS spun că instituirea sau anularea taxei de salubrizare ține de Consiliul Local.
„Aplicarea taxei de salubrizare este în responsabilitatea autorităților publice locale. Ei trebuie să spună exact oamenilor pentru ce va fi folosită, iar daca nu e justificată suma, CMC să o anuleze.”
Au declarat reprezentanții Partidului Acțiune și Solidaritate. Anterior, fracțiunea PAS din CMC spunea că va cere anularea noii taxe de salubrizare, în valoare de 120 de lei, pe motiv că ar fi ilegală. În replică, reprezentanții Primăriei Chișinău, au acuzat atunci PAS-ul de populism ieftin. Taxa de salubrizare a fost aprobată de CMC acum doi ani. Aceasta presupune că adulții, cu viză de reședință în Chișinău, trebuie să plătească în fiecare lună câte 10 lei pentru curățenia din capitală.
Excepție fac pensionarii, copii și persoanele cu dizabilități. Banii colectați în urma perceperii acestei taxe sunt destinați salubrizării străzilor și a spațiilor publice, instalarea urnelor, întreținerea mobilierului urban, cosirea ierbii, curățarea și defrișarea arborilor, deszăpezirea drumurilor, dezinsecția și curățirea scurgerilor pluviale.





























































