Serviciul rus de securitate FSB a anunţat că a arestat o rusoaică pe care o suspectează că aduna informaţii privind o „facilitate de infrastructură critică” la ordinele serviciilor ucrainene de informaţii, relatează Reuters și Agerpres. FSB nu a numit facilitatea în cauză, dar o înregistrare video despre care media ruse susţin că au obţinut-o de la FSB o arată pe suspectă folosindu-şi telefonul mobil pentru a filma în apropierea unei centrale hidroelectrice din oraşul Uglici, din regiunea Iaroslavl, de la nord de Moscova.
În înregistrare este apoi prezentată arestarea ei în propriul birou de către agenţi mascaţi ai FSB şi poliţişti. Un tribunal a dispus sâmbătă plasarea în detenţie a suspectei timp de două luni, a relatat agenţia RIA.
Baza, un organ media rusesc care publică uneori materiale provenite de la FSB, a dat publicităţii un schimb de mesaje între suspectă şi un presupus coordonator ucrainean în care femeia îşi dă acordul să-i furnizeze coordonatele de pe hartă ale unor linii feroviare locale, birouri de recrutare militare şi ale centralei hidroelectrice.
În schimbul de mesaje, a căror autenticitate nu a putut fi verificată de Reuters, suspecta scrie că vrea ca dronele ucrainene să lovească în profunzime pe teritoriul Rusiei pentru a submina sprijinul pentru preşedintele Vladimir Putin. Cealaltă persoană vorbeşte în mesaje despre organizarea de explozii în mai multe zone din Rusia şi susţine că există multe centrale hidroelectrice în regiunea Iaroslavl.
„O să-i aruncăm în aer de nu se văd, pentru ca Rusia să-şi retragă trupele din Bahmut”, scrie persoana neidentificată într-un mesaj.
FSB anunţă într-un comunicat că a reţinut femeia „care, la cererea serviciilor speciale ucrainene, a adunat şi transmis informaţii despre unul dintre obiectele din infrastructura critică din regiunea Iaroslavl cu scopul de a comite un atac terorist”.
FBS a mai precizat că a descris că a fost deschis un dosar penal împotriva femeii, pentru infracţiuni care pot fi pedepsite cu până la zece ani de închisoare. Nu se ştie cum a pledat femeia la acuzaţiile care i-au fost aduse.
Arestarea vine la o zi după un atac asupra podului Kerci din Ucraina, o linie cheie de aprovizionare pentru trupele ruse din Ucraina. Moscova a acuzat Kievul de comiterea atacului. Rusia a reţinut un număr de persoane suspecte de sabotaj, despre care se crede că ajută Ucraina după declanşarea invaziei ruse, în februarie anul trecut. FSB a arestat lunea trecută un grup de foşti salariaţi în domeniul apărării acuzaţi că au furnizat Kievului documente tehnice legate de Forţele aeriene ruse.




































