Noul ministru al Infrastructurii, Andrei Spînu, le dă replică celor care i-au criticat revenirea la Guvern. Potrivit lui Spînu, criticile se bazează pe declarații mincinoase.
„Aceste critici se bazează pe declarații mincinoase făcute de hoți și bandiți. Pe parcursul perioadei, cât am fost la minister, au făcut tot posibilul să mă denigreze cu informații false”, a declarat Andrei Spînu după ședința de miercuri, 19 iulie a Cabinetului de miniștri.
Andrei Spînu susține că propunerea de a reveni în fotoliul de ministru al Infrastructurii a venit din partea premierului Dorin Recean. Acesta a mai specificat că plecarea sa, în iarna acestui an, a fost decizia personală, însă a evitat să spună clar de ce a acceptat să revină.
„Avem foarte multe lucruri de făcut la Ministerul Infrastructurii, sunt foarte multe șantiere care trebuie să ne asigurăm că vor fi realizate. De asta am venit, să facem drumuri, terenuri de joacă pentru copii și așa mai departe. Atunci a fost decizia mea și vă rog să nu insistați pe această întrebare”, a spus Spînu.
Andrei Spînu a fost ministru al Infrastructurii în Guvernul condus de Natalia Gavrilița. Spînu nu s-a regăsit în garnitura guvernamentală inițială a lui Dorin Recean. Acesta a fost desemnat din nou ministru al Infrastructurii luni, 17 iulie, după ce din funcție a plecat Lilia Dabija.
Revenirea sa la cârma Ministerului Infrastructurii a fost dur criticată de mai multe voci, care au catalogat-o drept „o bătaie de joc față de cetățeni”.



































