Un bărbat de 57 de ani a fost salvat de angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), după ce a rămas blocat într-o fântână de revizie a contorului de apă. Totul s-a întâmplat pe 18 iulie, în jurul orei 16:15, în localitatea Egorovca, raionul Făleşti.
Fântâna avea un diametru de 80 de centimetri și o adâncime de un metru.
Cu ajutorul echipamentului adecvat, salvatorii au reușit să-l scoată în siguranță la suprafață. Bărbatul nu a avut de suferit.
Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit într-un număr total de 70 de situații de risc.






































