Benzina și motorina se scumpesc. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) anunță noile prețuri la carburanți pentru acest weekend (22-24 iulie). Astfel, benzina se scumpește cu 11 bani, iar motorina - cu 7 bani.
Prin urmare, benzina va costa la pompă 25 de lei, iar un litru de motorină va costa 21 de lei și 4 bani.

În cadrul exercițiului de stabilire a prețurilor maximale de comercializare a carburanților de tip standard, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) atestă o continuă creștere a cotațiilor internaționale Platts la benzină și motorină.
Conform Reuters, reducerea furnizărilor de petrol din Arabia Saudită și Rusia a declanșat revenirea prețurilor în această lună. Agenția reiterează că la începutul lunii iulie, Riadul a declarat că va prelungi o reducere voluntară a producției de 1 milion de barili pe zi (bpd) până în august, în timp ce Federația Rusă a decis că va reduce exporturile cu 500.000 de barili pe zi. Totodată, Trading Economics informează că Ministerul Energiei din Moscova a anunțat o reducere a exporturilor cu 2.1 mln tone în trimestrul III, 2023.
Aceste constrângeri a ofertei sunt resimțite deja în stocurile de pe piețele externe, fapt ce pune presiune suplimentară asupra prețurilor.




































