Consiliul pentru egalitate a fost sesizat pe marginea cazului de la Spitalul Clinic Republican, când un medic ORL a fost filmat reproșându-i unei paciente faptul că nu îi vorbește în limba română.
În context, Consiliul a făcut un apel către protagoniștii înregistrării video apărute în spațiul online, să comunice Consiliului toate circumstanțele de fapt, astfel încât autoritatea să dețină probele necesare pentru examinarea cazului.
„Totodată, Consiliul face apel către toate persoanele, care în public sau pe rețelele de socializare se exprimă pe cazul dat, să se abțină de la discursuri instigatoare la ură și la discriminare, astfel ca fiecare dintre noi să ne simțim în siguranță într-o societate care asigură coeziunea și bunăstarea tuturor membrilor săi”, se menționează într-un comunicat emis de consiliu.
Consiliul apreciază poziția Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, că toți pacienții merită un tratament echitabil și respectuos, indiferent de limba pe care o vorbesc sau de apartenența lor etnică și salută reacția instituției prin care dă asigurări că acest caz va fi analizat sub toate aspectele în cadrul Comitetului de etică.
Imaginile în care medicul de la SCR îi reproșează pacientei sale că nu vorbește limba română au apărut în mediul online joi seară, 20 iulie. Bărbatul o întreabă pe femeie de ce nu vorbește limba română și îi spune pe un ton ironic că nu operează ruși, pentru că sunt dușmani, dar și că ar lua o armă să o împuște.
Vineri dimineață, 21 iulie, administrația Spitalului Clinic Republica „Timofei Moșneaga” s-a sesizat și a confirmat că incidentul a avut în cadrul instituției. Conducerea spitalului a subliniat că condamnă ferm mesajele care pot afecta pacienții.
Poziția noastră este că toți pacienții merită un tratament echitabil și respectuos, indiferent de limba pe care o vorbesc sau de apartenența lor etnică. În urma unui video apărut pe rețelele de socializare, în care un medic al instituției se implică într-un act de discriminare pe criterii lingvistice și etnice, aducem la cunoștința că astfel de comportamente nu reprezintă valorile pe care le promovăm.
Comunicăm că acest caz va fi analizat sub toate aspectele în cadrul Comitetului de etică al instituției. În numele conducerii și al întregului personal al Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, cerem scuze pacientei și asigurăm că vom lua măsurile necesare pentru a nu fi admise astfel de cazuri”, au menționat reprezentanți Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga” .





































