Arina Spătaru, fostă deputată în Parlamentul Republicii Moldova în legislatura 2019-2021, anunță că revine în politică. Mai exact, fosta membră a Platformei „DA” a menționat că va prelua conducerea Partidului Acțiunea Democratică (PAD).
Declarațiile au fost făcute luni, 24 iulie, în cadrul unui conferințe de presă. Totodată, acesta a adus mai multe critici actualei guvernări PAS.
„Revin în politică. Mă mut în Capitală și mă implic plenar în politică la nivel național. Lucrurile sunt grave și se agravează pe zi ce trece. Atâtea speranțe pierdute. Atâția oameni dezamăgiți eu nu am văzut în R. Moldova din 2015. Moldovenii își pierd încrederea în Moldova. (...) Trebuie curaj să spunem astăzi că actuala guvernare PAS e incompetentă, arogantă și cel mai probabil coruptă.
(...) Eu nu las mâinile în jos. Eu nu plec din R. Moldova. Eu plec astăzi de la Bălți la Chișinău și de acolo voi călători zilnic în toată țara. Voi face tot ce pot pentru a consolida o nouă forță politică pro-europeană. Discutăm deschis cu oricine și invit pe orice se găsește în acest mesaj să ni se alăture”, a afirmat Spătaru.
Fosta membră a Platformei „DA” a mai spus că pe parcursul ultimelor luni a avut discuții cu mai mulți lideri politici. În context, Spătaru a menționat că va prelua conducerea Partidului Acțiunea Democratică (PAD), menționând că în scurt timp „va veni cu o echipă completă și cu un plan clar”.
„Timp de jumătate de an mai mulți politicieni m-au contactat. Cu unii am avut discuții constructive, iar pe alții i-am denunțat autorităților competente. Am discutat cu mai mulți lideri locali și regionali, dar și cu mai multe echipe. Am discutat inclusiv cu Partidul Acțiunea Democratică (PAD). Sunt onorată de propunerea acestora de a conduce o forță proaspătă. Această forță politică își va coordona și consolida acțiunile inclusiv cu suportul partenerilor politici externi din UE. Vom reveni în termen foarte scurt cu o echipă completă și cu un plan clar”, a afirmat Spătaru.
PAD este un partid politic de centru-dreapta din Republica Moldova. Acesta a fost creat în 2011 de fostul deputat în Parlamentul Republicii Moldova, lider al fracțiunii Partidului Liberal Democrat din Moldova, Mihai Godea.
Aceasta s-a lansat în politică în anul 2015 și a fost deputată pe listele Platformei DA din 2019 până în Legislatura precedentă. În septembrie 2021 a anunțat că părăsește formațiunea.
În luna iulie, după ce Platforma DA a obținut un scor de 2,3 %, la parlamentarele anticipate și nu a intrat în noul Legislativ, întreaga conducere a partidului a demisionat.
Totodată, în octombrie 2021, Spătaru a ratat cursa pentru Primăria Bălți. Consiliul Electoral al Circumscripției Electorale a refuzat să îi înregistreze candidatura pentru funcția de primar al Capitalei de nord a țării. S-a întâmplat după ce Arina Spătaru a depus la CECE Bălți mai puțin de cinci mii de semnături în susținerea sa, colectate de la cetățeni.




































