Cunoscutul duhovnic și predicator din România, părintele Calistrat vrea ca 10% din câștigul de la nuntă să fie dat Bisericii. Duhovnicul a spus într-un interviu la BZI.ro, că Dumnezeu nu trebuie luat de prost și pentru a nu face asta, rezolvarea, în opinia lui, e să se împartă câștigul de la nuntă cu biserica. De cealaltă parte, Biserica Ortodoxă Română reacționează și spune că „toată această cinică abordare e cât se poate de compromițătoare”.
„Ai citit în Scriptură ce înseamnă zeciuiala? Că 10% din ce câștigi trebuie să dai la biserică? Da, ei, acuma, mă ascultă-mă: cât a costat rochia miresei? 2.000 - 3.000 euro da?! cât înseamnă? 150 milioane... cât o costa muzica? 100 de milioane... cât a costat fotograful? 50 de milioane... cât a costat coregrafia? 100 de milioane... cât a costat tot aici? Ce aveți voi? Șampanii, mese, povești? Toată asta? 100 de milioane da, cât costă masa la restaurant? 2 - 300 de milioane.. da, deci vă ridicați undeva aproape la un miliard de investiții cu nunta... Cel puțin 20.000 euro i-ați tocat? Păi adică eu nu înțeleg un lucru: L-ați luat pe Dumnezeu de prost?! El e ultimul fraier la care ați venit să vă dea harul, după ce voi ați cheltuit atâtea lucruri, care de-a 2-a zi nu mai sunt valabile?! Rochia o arunci, mâncarea ai mâncat-o, banii i-ai cheltuit? Restaurantul l-ai părăsit, florile s-au veștejit, sticlele goale le-ai aruncat și toată povestea s-a terminat. Dar cununia de la Dumnezeu rămâne! Aia e cea mai importantă”, a explicat Calistrat.
După aceste declarații, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu a reacționat printr-un comunicat pentru Euronews. „Teologia creștină reală nu e financiară. Este trinitară. Invocarea aberantă a unei practici din Vechiul Testament (zeciuiala) într-un context creștin total străin de paradigma socială și religioasă a altor milenii, confundarea Templului iudaic cu Biserica lui Hristos și a creștinismului fondat pe Jertfă, pe „a da”, nu pe „a lua”, cu un exercițiu de contabilizare hrăpăreață a Sfintelor Taine, toată această cinică abordare e cât se poate de compromițătoare. Teologia apofatică a darului nu are nicio legătură cu guraliva „teologie” a ochiului diavolului, singura care poate fi prestată rentabil și forestier”, a declarat Vasile Bănescu.
Preotul Calistrat Chifan nu este la prima abatere, el a fost anul trecut în centrul unui scandal, după ce s-a certat cu mai multe femei și a lovit-o pe una dintre ele chiar în curtea mănăstirii Vlădiceni, din județul Iași.



























































