Lovitură de stat în Niger! Militarii au preluat puterea, iar președintele ales de popor a fost arestat. Soldații nigerieni din Africa de Vest au închis toate instituțiile din stat, au dizolvat Constituția și au închis frontierele. Anunțul a fost făcut la televiziunea națională de un ofițer superior, înconjurat de soldați.
Colonelul major Abdramane a mai transmis că o stare de asediu nocturnă va intra în vigoare de la ora 22:00 la ora 5 dimineața, până la noi ordine. De asemenea, frontierele terestre și aeriene sunt închise până la stabilizarea situației.
Și secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat că a vorbit cu președintele nigerian și i-a oferit tot sprijinul ONU, iar președintele Uniunii Africane a condamnat acțiunea soldaților puciști și a cerut ca președintele și familia sa să fie eliberați. Mohamed Bazoum, care a fost ales în mod democratic în 2021, este un aliat apropiat al Franţei, precum şi un aliat cheie al Occidentului în lupta împotriva militanților islamiști din Africa de Vest. Astfel, după ce Armata a anunțat despre lovita de stat, mai mulți susținători ai președintelui Nigeriei au ieșit pe străzile capitalei pentru a-l susține și au cerut eliberarea acestuia.
Deși soldaţii au tras focuri de armă, pentru a dispersa protestul, oamenii și-au continuat pașnic manifestarea. Nigerul se confruntă cu două insurgenţe islamiste - una în sud-vest, care a pătruns din Mali în 2015, şi cealaltă în sud-est, care implică jihadişti cu sediul în nord-estul Nigeriei. De la declararea independenței față de Franța, în 1960, în Niger au avut loc patru lovituri de stat, dar și mai multe tentative de răsturnare a puterii.




































