Ajutoarele materiale, oferite de Guvern după ploile torențiale cu grindină din 25 și 56 iulie, în curând vor ajunge la destinație. IGSU gestionează transportarea materialelor de construcție pentru localitățile afectate de precipitații și vânt.
Guvernul Republicii Moldova a acordat ajutoare materiale celor 74 de localități din 6 raioane ale țării, care au fost afectate de intemperii. O decizie în acest sens a fost luată de Comisia pentru Situații Excepționale și aprobată în cadrul ședinței Cabinetului de miniștri.





Astfel, din rezervele de stat vor fi oferite bunuri sub formă de materiale de construcții - 64 677 de foi ondulate de ardezie pentru acoperiș, dar și 493,2 m3 de cherestea, în sumă totală de 16 317, 8 mii lei.
Materialele, eliberate din cadrul Agenției Rezerve Materiale din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, vor fi distribuite autorităților publice locale din raioanele Edineț, Soroca, Rîșcani, Dondușeni, Drochia și Hîncești, în vederea efectuării lucrărilor de reparație și de construcție a caselor de locuit, clădirilor administrative și culturale, care au fost afectate de ploile torențiale și rafalele de vânt puternice.
De gestionarea loturilor cu ajutoare materiale acordate localităților din nordul și centrul țării, afectate de condițiile meteorologice nefavorabile, se va ocupa Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.




































