Postul de televiziune Orizont Tv a fost sancționat cu 7 mii de lei pentru că nu a respectat propria concepție generală a serviciului de programe, aprobată în baza grilei prezentate în ianuarie 2023 și care a fost modificată în totalitate cu o lună mai târziu.
Potrivit Consiliului Audiovizualului, la compartimentul producție, postul de televiziune a indicat că 28% din programe difuzate vor fi din Uniunea Europeană, însă a difuzat de fapt în proporție de 47,33%. Peste 31% dintre acestea sunt realizate de producători din statele UE, iar aproape 16% – de producători ce nu se află sub jurisdicția Republicii Moldova, mai exact seriale din Federația Rusă.
La compartimentul programe achiziționate, postul de televiziune a indicat că 26 la sută vor reprezenta filmele și serialele, inclusiv documentare, realizate în SUA. De facto însă, au fost difuzate programe din Federația Rusă de la „Телекомпания HTB” în proporție de 8,43%
Membrul CA, Ruslan Mihalevschi, care a venit cu propunerea de a iniția controlul, a precizat că programele difuzate anterior de serviciile media TV6 și Orhei TV au trecut, în bază de contract, la ORIZONT TV. „Acest fapt este un aspect agravant” a declarat membrul CA. Dl Mihalevschi a remarcat că este o mare diferență între angajamentul postului de a difuza programe din SUA, și transmiterea, de fapt, a serialelor din Federația Rusă. ”Este important să ne uităm nu doar la cifre, ci și să analizăm contextul”, a mai menționat Ruslan Mihalevschi.
CA urmează să sesizeze Consiliul Concurenței în vederea examinării practicii de a încheia contracte între două companii concurente, și a conformității cu legislația concurențială. De asemenea, urmează să fie sesizat Serviciul Fiscal de Stat în vederea verificării mijloacelor financiare ale furnizorului de servicii media.




































