Cuplurile din Chișinău care nu pot avea copii și care apelează la procedurile de fertilizare in vitro vor beneficia de compensații asigurate din bugetul municipal. Suma maximă compensată va fi de până la 60 de mii de lei. Acest lucru este posibil după ce Direcția generală asistență medicală și socială a semnat un acord de parteneriat cu 5 clinici specializate în procedura de fertilizare în vitro din Chișinău.
De noul program de reproducere umană asistată medical inițiat de Primăria Chișinău vor putea beneficia anual 100 de persoane sau cupluri eligibile. Condiția de bază este ca femeile sau cuplurile infertile să nu fi participat anterior la proceduri de fertilizare in vitro în cadrul programului național, finanțat de Compania Națională de Asigurări în Medicină. Beneficiarii nu pot accesa concomitent ambele programe, iar un alt detaliu important este domiciliul permanent al femeii de minim doi ani pe teritoriul municipiului Chișinău.
Cuplurile vor alege la propria dorință clinica în care va fi efectuată procedura de fertilizare în vitro. La prima etapă, cuplul se adresează la medicul de familie la locul de trai pentru investigațiile primare necesare, realizate gratuit în baza poliței medicală. Cei neasigurați vor achita din surse proprii investigațiile obligatorii. Ulterior, solicitanții vor fi evaluați de către Comisia teritorială de evaluare din cadrul Asociației Medicale Teritoriale, care va elibera actul confirmativ pentru admiterea dosarelor medicale către Comisia municipală de evaluare și aprobare a dosarelor pentru procedura FIV.
În baza concluziilor medicale de eligibilitate, se va depune cererea privind includerea în programul municipal pentru compensarea financiară a procedurii FIV. Dosarul trebuie să conțină copia buletinului de identitate, fișa de îndreptare, investigațiile medicale efectuate la prima etapă, concluzia medicală despre eligibilitatea femeii/cuplului, adresa de domiciliu, numărul de telefon și adresa electronică.
Dosarul medical va fi înregistrat în Registrul de evidență a solicitanților procedurilor FIV. Comisia de evaluare si aprobare a dosarelor se va întruni în ședință o dată la două săptămâni. Procedura FIV va putea fi derulată în maxim 90 de zile.
Suma alocată anual în bugetul municipal pentru acest program este de 6 milioane de lei.




























































