Învățătorii din școlile primare, gimnaziile și liceele din țară ar putea primi sporuri salariale mai mari pentru activități de dirigenție, verificarea lucrărilor scrise, administrarea cabinetelor și activitățile în care sunt încadrați copiii cu cerințe educaționale speciale. Sporurile vor constitui cel mult 10 % din bugetul anual destinat salarizării cadrelor didactice. Propunerea vine din partea proaspătului ministru al Educației și Cercetării, Dan Perciun, și urmează a fi supusă consultărilor publice.
Astfel, dacă propunerea va fi acceptată, un cadru didactic care are o clasă de 35 de elevi va putea beneficia de un spor pentru dirigenție de cel mult 880 de lei, față de circa 560 cât este în prezent, urmând ca fiecare instituție să stabilească suma în funcție resursele de care dispune.
Sporul cu caracter specific pentru dirigenție se va acorda pentru timpul efectiv lucrat în anul de studii, inclusiv pe perioada vacanțelor, prevedere care anterior lipsea. Sporul pentru verificarea lucrărilor scrise, administrarea cabinetului, precum și pentru activitatea cu elevii cu cerințe educaționale speciale se va putea acorda pentru timpul efectiv lucrat în perioada 1 septembrie – 31 mai, inclusiv vacanțele de toamnă, iarnă, primăvară și de Paști.
Calcularea sporurilor cu caracter specific se va efectua anual, în raport cu salariul de funcție al învățătorului la clasele primare și cel al profesorului în învățământul secundar. Calculele se vor face în baza numărului de elevi înregistrați la data de 1 octombrie a fiecărui an școlar.




































