„Astăzi este Ziua Constituției Republicii Moldova, legea supremă care ne unește într-un stat suveran şi independent, într-un popor cu drepturi și obligații egale, un popor care respectă democrația și libertățile umane”. Așa și-a început mesajul de felicitare președintele Parlamentului, Igor Grosu, care a îndemnat oamenii împreună să continuăm calea europeană și să fim fermi în alegere.
„În această zi vreau să ne aducem aminte de valorile țării noastre, să conștientizăm drumul pe care l-am parcurs ca neam și, respectiv, drumul pe care-l mai avem de făcut. Valorile înscrise în Constituție trebuie să ne ghideze în fiecare zi, în special atunci când trebuie să luăm decizii complicate, dar care ne vor asigura un viitor liber și prosper. În numele Constituției Republicii Moldova și a acestor valori trebuie să ne continuăm calea europeană aleasă de noi toți, să fim fermi în această alegere și să ne ținem împreună, ca un stat unitar și indivizibil”, a scris Grosu pe Facebok.
Pe 29 iulie se împlinesc 29 de ani de la adoptarea Constituției Republicii Moldova, document care a intrat în vigoare în data de 27 august 1994. Legea supremă prevede că Republica Moldova este un stat suveran, independent, unitar și indivizibil.
Constituția determină principiile generale ale societății, drepturile și îndatoririle omului. Este compusă din șapte titluri, fiecare fiind împărțit în capitole și secțiuni.
Dispozițiile constituționale consacră suveranitatea și independența, unitatea și indivizibilitatea țării, forma republicană a statului, în care drepturile și libertățile omului se interpretează și se aplică în concordanță cu Declarația universală a drepturilor omului.




































