O angajată a preturii sectorului Rîșcani a fost judecată la trei ani de închisoare, după ce în 2014-2015, activând în calitate de specialist principal Secția cultură, tineret și sport, a pretins și primit de la trei persoane 17.750 de lei, pentru perfectarea și eliberarea actelor privind îndeplinirea serviciului civil de alternativă în privința unei persoane care nu întrunea condițiile necesare.
Respectiv, potrivit Procuraturii Anticorupție, aceasta a înscris în documentele oficiale sub forma livretelor serviciului civil date false referitor la îndeplinirea de către titular a serviciului civil de alternativă, precum și a falsificat documentul oficial sub forma adeverinței eliberate aceluiași titular.
Urmărirea penală a durat aproximativ cinci luni, iar inculpata și-a recunoscut parțial vina, iar judecarea cauzei a durat aproape șase ani.
Prin sentință din 24 iulie 2023, instanța a recunoscut vinovată inculpata de comiterea coruperii pasive, stabilindu-i o pedeapsă de trei ani închisoare cu amendă de 200.000 de lei cu privarea de dreptul de a ocupa funcții publice pe un termen de cinci ani.
Pedeapsa i-a fost suspendată condiționat pe o perioadă de probațiune de patru ani. Inculpata a fost recunoscută vinovată și de comiterea infracțiunii fals în acte publice, însă procesul penal fiind încetat din motivul intervenirii termenului de prescripție, aceasta fiind liberată de la răspundere penală.
Totodată, s-a dispus confiscarea din contul inculpatei în beneficiul statului, a contravalorii mijloacelor bănești în sumă de 17.750 de lei, cu titlu de bunuri/valori valutare rezultate din săvârșirea infracțiunii imputate acesteia.




































