Dronele care au atacat la primele ore ale zilei de marţi Moscova şi regiunea adiacentă au fost lansate de pe teritoriul Ucrainei, a declarat un înalt oficial din domeniul apărării antiaeriene din Rusia, relatează TASS și Agerpres.
„Dronele care în noaptea de 1 august au încercat să atace Moscova şi regiunea Moscovei veneau de pe teritoriul Ucrainei”, a declarat oficialul citat pentru TASS, sub rezerva anonimatului.
Această informaţie a fost confirmată de o sursă din cadrul serviciilor pentru cazuri de urgenţă, ceea ce ar însemna că dronele ar fi survolat cel puţin 500 de kilometri în spaţiul aerian rusesc, distanţa minimă dintre capitala rusă şi frontiera cu Ucraina.
Deputatul Leonid Sluţki, liderul Partidului Liberal Democrat din Rusia (ultranaţionalist), a respins însă această versiune a evenimentelor, insistând că dronele au fost lansate de pe teritoriul rus.
În atacul de marţi, care nu a provocat victime, o dronă a lovit faţada de sticlă de la etajul 21 al unuia dintre zgârie-norii centrului financiar modern Moscow City, ale cărui două turnuri au fost avariate într-un atac similar sâmbăta trecută, potrivit primarului capitalei ruse, Serghei Sobianin.
Ministerul rus al Apărării a informat de asemenea că forţele apărării antiaeriene au doborât două drone în regiunea Moscovei: una în districtul Odinţovo şi cealaltă în districtul Naro-Fominsk, unde staţionează Divizia nr. 2 de infanterie motorizată, una dintre unităţile de elită ale armatei ruse.




































