Întreprinderea de Stat „Moldelectrica” anunță că a instalat 9 piloni noi la Edineț, în locul celor doborâți la pământ după furtuna din 26 iulie. Astfel, locuitorii din mai multe sate din raion, au fost reconectați în totalitate la energia electrică.
În urma condițiilor meteorologice extreme care au avut loc în perioada menționată, 9 piloni de înaltă tensiune au fost doborâți la pământ, afectând infrastructura esențială pentru alimentarea fiabilă a consumatorilor din apropierea orașului Edineț.
Timp de aproape o săptămână, peste 20 de specialiști din cadrul sucursalelor Nord și Nord-Vest au muncit la reinstalarea pilonilor noi.
TV8.md reamintește că seara de 26 de iulie a venit cu ploi puternice și grindină, care au adus pagube mai multor gospodării din țară. Cele mai multe pagube au fost înregistrate în raioanele Edineț, Soroca, Dondușeni, Rîșcani și Drochia.
Astfel, în raionul Edineț, localitatea Terebna au fost afectate acoperișurile a 30 de case de locuit, iar în orașul Cupcini, în urma vântului puternic au afectate acoperișurile a mai multor blocuri de locuit, a școlii de arte, a grădiniței de copii și a gimnaziului.
De asemenea, în localitatea Viișoara, ploile au distrus circa 70 de hectare cu grâu și porumb. În alte localități ale raionul Edineț, cum ar fi Brînzeni, Chetroșica, Bleșteni, Burlănești, Ruseni, în urma furtunii au fost deteriorate acoperișurile mai multor clădiri, printre care gimnazii, grădinițe, depozite, primării, dar și centre culturale. Totodată, timp de mai bine de două zile după intemperii, cel puțin 10 localități din raion au rămas în beznă.




































