Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate și vicepreședinte al Comisiei Europene, Josep Borrell face apel la comunitatea internațională să-și intensifice propria asistență în sprijinul securității alimentare globale, în contextul retragerii Federației Ruse din Inițiativa privind exportul de cereale prin Marea Neagră. Potrivit lui, în timp ce lumea se confruntă cu întreruperea aprovizionării și creșterea prețurilor, Rusia abordează acum țările vulnerabile, în special din Africa, cu oferte bilaterale de transporturi limitate de cereale, pretinzând că rezolvă o problemă pe care tot ea a creat-o. Aceasta este o politică cinică de utilizare deliberată a alimentelor ca armă, consideră reprezentantul UE pentru Afaceri Externe.
Borrell mai solicită tuturor partenerilor să îndemne Rusia să revină la negocieri, așa cum a făcut deja Uniunea Africană, precum și să se abțină de la atacurile asupra infrastructurii agricole a Ucrainei.
„La câteva ore după ce s-a retras din inițiativă, Rusia a început să distrugă, prin atacuri zilnice țintite, instalațiile de depozitare a cerealelor și infrastructura portuară a Ucrainei, nu numai de la Marea Neagră, ci și de la Dunăre. Ca reacție imediată, prețurile angro la grâu și porumb au înregistrat cea mai mare creștere de la începutul războiului de agresiune al Rusiei. Este posibil ca volatilitatea crescută a prețurilor la produsele alimentare să persiste atâta timp cât Rusia pune deliberat presiune pe aprovizionarea globală cu alimente, agravând criza care afectează cel mai mult statele dependente de importuri. Acest lucru este inacceptabil și trebuie condamnat cu fermitate”, a declarat Josep Borrell.
Ca răspuns la acțiunile iresponsabile ale Rusiei, Borrell spune că UE acționează pe trei direcții principale. Prima este susținerea eforturilor ONU și ale Turciei de a relua Inițiativa privind exportul de cereale prin Marea Neagră. În al doilea rând, se consolidează așa-numitele coridoare de solidaritate, ca rute alternative pentru ca exporturile agricole ucrainene. Aceste culoare au permis, până în prezent, exportul a peste 41 de milioane de tone de produse agricole ucrainene. În al treilea rând, a fost sporită susținerea financiară pentru țările care au cea mai mare nevoie, oferind 18 miliarde de euro pentru a rezolva problema securității alimentare până în 2024.
Amintim că pe 17 iulie, la aproape un an de la semnarea la Istanbul a Inițiativei privind exportul de cereale prin Marea Neagră, care permite Ucrainei să livreze produse agricole pe piețele mondiale, Rusia a decis să se retragă din acest acord. Motivul invocat ar fi că propriile sale exporturi agricole nu au fost suficient de facilitate în cadrul Inițiativei.
De menționat că înainte de începerea războiului de agresiune al Rusiei, Ucraina reprezenta un furnizor important de alimente la nivel mondial, 1/5 din orzul din întreaga lume provenea din Ucraina, precum și 1/6 din porumb și 1/8 din grâu. După ce Rusia a invadat Ucraina, atacând câmpurile de cereale și silozurile și blocând porturile ucrainene, prețurile mondiale ale alimentelor au atins niveluri record și au pus în pericol aprovizionarea cu alimente esențiale pentru multe țări importatoare. Inițiativa privind exportul de cereale prin Marea Neagră a urmărit să restabilească o rută vitală pentru exporturile agricole din Ucraina și să reducă prețurile mondiale la alimente.
Începând cu luna august 2022, Ucraina a exportat aproape 33 de milioane de tone de cereale și alimente către 45 de țări, ceea ce a jucat un rol esențial în reducerea prețurilor mondiale la alimente cu aproximativ 25% de la nivelul record atins la scurt timp după atacul Rusiei. După cum arată datele publice privind comerțul, peste jumătate din cantitatea de cereale exportată, inclusiv 2/3 din grâu, a ajuns în țările în curs de dezvoltare.




































