Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1703: Dronă în Moldova, navă atacată, compromis major și răzbunarea lui Zelenski. „Trump are plan de pace”

Ministerul Justiției, obligat să îi achite Domnicăi Manole prejudicii de peste 800 de mii de lei. Decizia Judecătoriei Chișinău

domnica-manole-explica-decizia-cc-nu-are-efect-asupra-mandatului-actualului-procuror-general-150946-1590057520-4
08 februarie 2023, ora 14:33

Ministerul Justiției urmează să îi achite fostei magistrate Domnica Manole, în prezent președinta Curții Constituționale, prejudicii de 800 de mii de lei, după ce a fost învinuită pe nedrept pentru pronunțarea unei hotărâri care ar fi fost contrare legii, în „dosarul referendumului”. 

Decizia a fost pronunțată miercuri, 8 februarie, de Judecătoria Chișinău, sediul Centru, de magistratul Petru Harmaniuc. În acest dosar, ex-judecătoarea a fost achitată 3 ani mai târziu, după ce procurorul de caz, Eugen Rurac, acum șef de secție la Centrul Național Anticorupție, a renunțat la acuzațiile penale.

Eugen Rurac a aspirat la șefia PCCOCS, însă s-a retras, după ce spiritele s-au încins în jurul acestui concurs, când ce toți membrii Comisiei de selectare au decis să se retragă.

În instanță, Domnica Manole, prin intermediul avocatei Angela Popil, a solicitat un prejudiciu moral estimat la suma de un milion de lei „cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, procuraturii și instanțelor de judecată, materializate în tragere ilegală la răspundere penală”.

Totodată, Manole a cerut compensarea cheltuielilor de asistență juridică suportate la examinarea cauzei civile, în mărime de 5 000 lei. Instanța a dispus încasarea în beneficiul Domnicăi Manole, din contul bugetului de stat, prin intermediul Ministerului Justiției, a sumei de 4500 de lei cheltuieli de judecată.

Hotărârea primei instanțe poate fi contestată la Curtea de Apel Chișinău în termen de 30 de zile. 

Am încercat să obținem un comentariu de la ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, însă acesta are telefonul deconectat. Nici purtătoarea de cuvânt a MJ nu ne-a oferit o declarație.

Contactată telefonic, și Domnica Manole a refuzat să ofere un comentariu.

Fosta judecătoare s-a pomenit cu un dosar penal în vara anului 2016, după ce, puțin mai devreme, a obligat Comisia Electorala Centrală să organizeze un referendum republican, inițiat de Platforma DA. Ea a fost învinuită de pronunțarea intenționată a unei decizii ilegale. Un an mai târziu, magistrata a fost demisă din funcție în baza unui aviz eliberat de Serviciul de Informații și Securitate. Dosarul privind excluderea ei din sistem a ajuns la Curtea Europeană pentru Drepturile omului.

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

Coletele de pe Temu și alte platforme de comerț, taxate de la 1 noiembrie: Cum vor putea achita cetățenii TVA-ul
Coletele de pe Temu și alte platforme de comerț, taxate de la 1 noiembrie: Cum vor putea achita cetățenii TVA-ul
/PROMO/ Copiii învață în grădiniță, iar școala zace în paragină: Un reportaj special - de la 20:00, la „Întreabă Ghețu”
/PROMO/ Copiii învață în grădiniță, iar școala zace în paragină: Un reportaj special - de la 20:00, la „Întreabă Ghețu”
Benzina și motorina se ieftinesc: Cât vor costa carburanții pe 24, 25 și 26 octombrie 2026
Benzina și motorina se ieftinesc: Cât vor costa carburanții pe 24, 25 și 26 octombrie 2026
/VIDEO/ Scandalul de la Centrul din Cocieri, ajuns în Parlament după ancheta TV8: Audierea a doi miniștri, refuzată de PAS
/VIDEO/ Scandalul de la Centrul din Cocieri, ajuns în Parlament după ancheta TV8: Audierea a doi miniștri, refuzată de PAS
/VIDEO/ Politica fiscală pentru 2027, votată în lectură finală: Scutiri personale mai mari și ajustări de TVA
/VIDEO/ Politica fiscală pentru 2027, votată în lectură finală: Scutiri personale mai mari și ajustări de TVA

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente