Vară cu iz de gunoi în casă. Este problema mai multor locatari de pe strada Ion Neculce din capitală. Oamenii sunt exasperați din cauză că tomberoanele sunt amplasate mult prea aproape de blocurile lor. Din această cauză, au mereu curtea plină de mizerie, iar în case le intră mirosul respingător. În plus, nu pot scăpa nici de haitele de maidanezi, care, atrași de resturile alimentare, se încaieră și sunt agresivi.
Locatarii blocurilor de pe strada Ion Neculce din sectorul Buiucani al capitalei se plâng că singurul drum care duce spre parc, dar și spital, grădiniță și magazin este invadat de gunoaie. Motivul este că platforma de colectare a deșeurilor e amplasată exact pe marginea drumului, dar și de blocurile locative. Iar din această cauză oamenii sunt terorizați de mirosul insuportabili.
„E o gunoiște care se întinde exact pe 19 metri, ceea ce mi se pare imens, mai ales că drumul are 40 de metri. Iată din acest bloc, unicul drum spre grădiniță este pe la gunoiște și scările sunt blocate de pubele. La aceste două alimentare de sus la fel, doar pe aici, alt serviciu pe aici. De doua, trei, patru ori pe zi dai cu nasul în această gunoiște.”
„Problema este că, pe lângă faptul că este o distanță foarte mică lângă bloc, este un miros neplăcut, mai ales pe perioada verii, oamenii nu pot deschide ferestrele pentru că mirosul este insuportabil. Chiar ne deranjează enorm această gunoiște și ar fi o soluție de mutat un pic mai departe.”
Pe lângă mirosul neplăcut, locatarii blocurilor din această zonă mai au o problemă. Platforma cu containere pentru gunoi adună tot mai mulți maidanezi, care sunt și foarte agresivi. Oamenii ne-au arătat și imagini cu haitele de câini înrăiți.
Administratorul unui bloc ne-a spus că a cerut de mai multe ori municipalității schimbarea locului platformei pentru gunoi, însă problema rămâne nerezolvată.
„Eu am scris câteva sesizări la Direcția Generală Locativ-Comunală care este direct responsabilă de aceasta. Ca răspuns am primit doar că gunoiștea dată este în lista pentru modernizare, dar pe mine acest lucru nu mă mulțumește pentru că pur și simplu vor fi înlocuite alte tomberoane”, administratorul blocului, Ion Gavgas.
Exact în timpul filmării, a venit o mașină specială, care a ridicat două tomberoane pentru deșeurile din plastic. Șoferul ne-a spus că a primit o dispoziție să le schimbe locul.
„A parvenit o indicație ce ține de tomberoanele pentru plastic. Dacă îi deranjează am venit să le luăm.”
Contactat telefonic, șeful Direcției Generale Locativ-Comunale și Amenajare ne-a spus că momentan nu poate fi schimbat locul platformei de colectare a gunoiului, dar că au început să caute soluții.
„Noi am solicitat de la operatorul pentru a evacua containere unde se colectau deșeurile din plastic. Am rugat să fie luată la control ceea ce ține de salubrizare, să fie raportat în fiecare zi și am inclus-o în programul nostru de modernizare.Dacă o să vedem că nu se respectă curățenia o să rog împreună cu pretura să instalăm acolo o cameră ceea ce ține de sesizarea oamenilor că vin și persoane de la sectorul particular și aruncă acolo gunoi și o să-i sancționăm”, șef Direcția Generală LocativComunală și Amenajare, Ion Burdiumov.
Reprezentanții Direcției Generale Locativ-Comunale și Amenajare spun că autoritățile au aplicat la un proiect privind gestionarea deșeurilor, prin care își propun modernizarea a aproximativ 500 de platforme de colectare a gunoiului.




































