Un bărbat a fost salvat dintr-o barcă parțial scufundată în Oceanul Atlantic, la circa 20 de km de coasta Floridei. Charles Gregory, în vârstă de 25 de ani, a fost dat dispărut în mare aproximativ 35 de ore după ce a plecat într-o excursie de pescuit de dimineață, a declarat tatăl său, potrivit BBC.
Familia lui a sesizat autoritățile după ce bărbatul nu s-a întors la rampa de lansare a bărcilor din St. Augustine, Florida.
Garda de Coastă a SUA a declarat că l-au salvat în cele din urmă după ce o echipă de căutare într-un avion a observat că era așezat în barca sa tip jon - un tip de barcă mică de pescuit cu fund plat.
Tatăl său, Raymond Gregory, a declarat pentru CNN că o vală a răsturnat barca fiului său și că acesta a început să se îndepărteze de țărm. A spus că Charles și-a pierdut vesta de salvare și telefonul mobil, că a văzut rechini și a fost înțepat de meduze.
„Se temea de moarte. A spus că a avut mai multe conversații cu Dumnezeu în acele 30 de ore decât în toată viața lui”, a spus tatăl lui Charles.




































