Ziua 530 de război începe sub semnul atacurilor de duminică asupra podurilor rutiere care leagă Crimeea de regiunea ocupată din Herson. Experţii de la Institutul pentru Studiul Războiului arată că aceste lovituri fac parte din strategia Kievului de a provoca perturbări semnificative de logistică trupelor ruse, cărora astfel li se taie comunicațiile și transporturile militare. Totodată, Rusia a anunţat luni că a doborât o dronă în regiunea Kaluga, la mai puţin de 200 km sud-vest de Moscova, pe fondul creșterii numărului de astfel de atacuri vizând capitala rusă, informează France Presse. Marile companii europene au suferit pierderi directe de cel puțin 100 de miliarde de euro din cauza invaziei Rusiei în Ucraina.
În același timp, un fost deputat, Serghei Slabenko, a fost ucis în luptă, în regiunea Zaporojie. Cât despre planul de pace, după reuniunea la nivel înalt din Arabia Saudită, următoarele discuții ar putea avea loc în India, înainte de summit-ul G20 (9-10 septembrie), notează Spotmedia. Pe de altă parte, "Moscova nu are nevoie să poarte convorbiri de pace cu Ucraina până când această ţară nu le va cere în genunchi", a declarat duminică vicepreședintele Consiliului Securității Rusiei, Dmitri Medvedev. Mai mult, Kremlinul precizează că își dorește teritoriile ucrainene pe care și le-a înscris în Constituție, dar Kievul a venit cu o replică la ambițiile agresorului. Mai mult, doar capitularea Kievului va pune capăt ofensivei ruse în Ucraina, a reafirmat luni Moscova, la două zile după o reuniune în Arabia Saudită asupra războiului, care nu a dus la vreun progres în soluţionarea acestuia.
UPDATE Moscova cere ”să se recunoască noile realităţi teritoriale” şi subliniază că numai ”capitularea” Kievului va pune capăt ofensivei ruse în Ucraina, la două zile după o reuniune privind Războiul din Ucraina în Arabia Saudită, care nu a permis niciun progres în vederea unei soluţii, relatează News.ro, citând AFP. "Noile realităţi teritoriale (în estul şi sudul Ucrainei) trebuie să fie recunoscute, demilitarizarea şi denazificarea Ucrainei trebuie să fie asigurate", a mai spus purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, dând de înțeles că Moscova nu intenționează să renunțe la cele patru regiuni anexate în septembrie anul trecut (Donețk, Luhansk, Zaporojie și Herson) prin intermediul unor referendumuri pe care comunitatea internațională le-a denunțat ca fiind de "fațadă".
UPDATE Sociologul şi activistul politic de stânga rus Boris Kagarliţki, un critic al războiului din Ucraina, a fost inclus luni pe lista de „teroriști” întocmită de regimul Putin.
UPDATE Garda de Frontieră din Polonia a cerut Ministerului Apărării să trimită încă 1.000 de soldaţi la graniţa cu Belarusul, a declarat luni ministrul adjunct de Interne, Maciej Wasik, pe fondul unei înmulţiri a încercărilor de trecere ilegală a frontierei, informează Reuters.
UPDATE Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus Maria Zaharova a susținut recent că Ucraina recoltează organe de la militarii ruși răniți, sau de la cei uciși pe câmpul de luptă și le vinde pe piața neagră, conform Sky News. Clienții ar proveni din țările UE și NATO. Conform sursei citate, Kievul nu a comentat aceste afirmații, dar este important de menționat că niciun organism internațional independent nu a găsit vreo dovadă care să susțină afirmațiile lui Zaharova, notează Ziare.com.
UPDATE România lucrează pentru a găsi mai multe modalităţi prin care să susţină transportul cerealelor ucrainene, a declarat, luni, ministrul român de Externe Luminiţa Odobescu, descriind situaţia de securitate din regiunea Mării Negre ca fiind "destul de gravă", scrie Mediafax.
UPDATE Un oficial ucrainean de rang înalt a declarat luni că facțiunile parlamentare cheie din Bundestagul german au „ajuns la un consens” în privința aprovizionării Ucrainei cu rachete de croazieră cu rază lungă Taurus, dar că o decizie finală în acest sens urmează să fie formalizată, relatează Reuters.
UPDATE Apariția neobișnuită a unui avion militar rusesc în Coreea de Nord alimentează îngrijorarea că Kim Jong Un îi vinde arme lui Vladimir Putin, în timp ce legăturile dintre statele sancționate se consolidează, notează Adevărul.
UPDATE Armata Rusă a fost batjocorită și insultată pentru că nu dă doi bani pe viețile propriilor soldați din Ucraina, dar acum își integrează „infanteria de unică folosință” cu trupele de elită într-o strategie cinică, dar până acum eficientă de a menține linia împotriva contraofensivei Kievului în curs, spun experții occidentali.
UPDATE Rusia a anunțat luni că în trei zile a avansat 3 km spre Kupiansk, în nord-estul Ucrainei, o zonă eliberată în septembrie anul trecut de forțele ucrainene și care se confruntă de mai multe săptămâni cu o ofensivă rusă, potrivit agenției AFP.
UPDATE Vladimir Putin și Recep Tayyip Erdoğan s-ar putea întâlni la finele lunii august la Ankara. Turcia își propune să convingă Rusia să revină la acordul privind cerealele din Marea Neagră, recent abandonat de Kremlin, transmite Politico.
UPDATE Moscova va mai ataca porturile ucrainene ca răspuns la atacurile Kievului asupra navelor ruseşti în Marea Neagră, a sugerat sâmbătă fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev. El a avertizat că Ucraina va avea parte de "o catastrofă ecologică", relatează Reuters.
UPDATE Numărul rușilor care aleg Crimeea anexată ca destinație de vacanță a scăzut la aproape jumătate în câteva săptămâni, după ce Ucraina și-a intensificat atacurile asupra infrastructurii din peninsulă, relatează Sky News. Cotidianul rus Kommersant relatează că în a doua jumătate a lunii iulie, rezervările hoteliere au scăzut cu 45% față de începutul lunii. Experții au declarat că gradul de ocupare a hotelurilor s-a prăbușit între 50 și 60%, potrivit G4media.
UPDATE Un fost locotenent colonel rus consideră că armata Ucrainei luptă „de zece ori mai inteligent” decât rușii dar nu are toate instrumentele necesare să facă progrese majore prin apărările rusești puternic fortificate, conform express.co.uk.
UPDATE Bilanțul e în creștere. Trei persoane au murit în urma bombardamentelor rusești de luni dimineață asupra orașului Herson (sud), și a zonelor de frontieră din regiunea Harkov (nord-est), notează Adevărul.
UPDATE Rusia şi Ucraina au efectuat un nou schimb de prizonieri, 22 de soldaţi ucraineni întorcându-se acasă, a declarat un oficial ucrainean de rang înalt. Cel mai în vârstă dintre ei are 54 de ani, iar cel mai tânăr 23. Andrii Iermak, şeful administraţiei prezidenţiale a lui Volodimir Zelenski, a indicat că printre militarii eliberaţi se află doi ofiţeri, sergenţi şi soldaţi care au luptat în diferite zone ale frontului. Unii dintre ei au fost răniţi. O înregistrare video postată pe Telegram arată soldaţi înfăşuraţi în drapele ucrainene în culorile albastru şi galben şi strigând "Glorie Ucrainei!", relatează Agerpres, citând Reuters.
UPDATE Conturi de Telegram afiliate bloggerilor ruși pro-război relatează o întâmplare ciudată de pe frontul din estul Ucraineni. Potrivit acestora, mai mulți soldați ruși care ar fi încercat o operațiune în spatele liniilor inamice au fost uciși de camarazii lor care i-au bombardat cu artileria, notează Digi24. Incidentul a avut loc în apropierea satului Robotyne din districtul Tokmak, regiunea Zaporojie.
UPDATE Rusia va evacua pe 11 august un sat din Orientul Îndepărtat ca parte a pregătirilor pentru lansarea primei sale misiuni pe Lună după aproape jumătate de secol, a anunţat luni un oficial local, potrivit Reuters.
UPDATE Un grup de elită de hackeri nord-coreeni a spart în secret serverele unui important dezvoltator de rachete rusești timp de cel puțin cinci luni anul trecut, potrivit dovezilor tehnice analizate de Reuters și analizei specialiștilor în securitate, potrivit Digi24.
UPDATE Lucrările de a da jos simbolurile sovietice de pe Monumentul Patriei Mamă din Kiev pentru a le înlocui cu simboluri ucrainene au făcut-o pe Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a MAE rus, să vorbească despre „cyborgi” și „dragoste” în o nouă intervenție bizară a sa. „Aceasta este esența regimului de la Kiev și a cyborgilor care se află în fruntea sa. Mama nu poate fi redenumită. Ea este unică. Și singurul lucru pe care îl poți face cu ea este să o iubești. Iar asta este ceea ce ei nu știu să facă”, a scris Zaharova pe canalul său de Telegram, notează HotNews.
UPDATE Directorul Institutului Internaţional de Cercetare pentru Pace de la Stockholm (SIPRI), Dan Smith, a avertizat că naţiuni precum Statele Unite, China şi Rusia sunt în pragul unei „spirale necontrolate a cursei înarmării nucleare” similare Războiului Rece pe fondul războiului din Ucraina şi problemei Taiwanului, relatează luni agenţia Kyodo, citată de Agerpres.
UPDATE Ministrul Apărării de la București, Angel Tîlvăr, efectuează astăzi o vizită oficială în Republica Moldova, unde se va întâlni cu omologul său, Anatolie Nosatîi. Cei doi vor discuta despre cooperarea bilaterală în domeniul apărării, dar și despre provocările generate de agresiunea Rusiei în Ucraina, se arată într-un comunicat al MApN.
UPDATE Serviciul de securitate ucrainean (SBU) afirmă că a reținut o informatoare rusă care ajuta la pregătirea unui „atac aerian rusesc în regiunea Nicolaev în timpul vizitei președintelui Ucrainei”, transmite CNN. Femeia este acuzată că, „în ajunul recentei călătorii a președintelui Ucrainei în regiunea Nicolaev, strângea informații despre vizita planificată”, a declarat SBU. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a fost în regiune la sfârșitul lunii iulie, scrie G4media.
UPDATE Mihailo Podoliak, consilier al şefului cancelariei prezidenţiale de la Kiev, a transmis Kremlinului că nu există teritorii ale Ucrainei care ar fi menţionate în Constituția Federației Ruse, ci doar teritorii ocupate temporar de ruşi, care, în cele din urmă, vor fi eliberate de sub ocupaţie, potrivit Rador.
UPDATE Viceministrul ucrainean al apărării, Hanna Maliar, a raportat, luni, că situația din sudul Ucrainei a rămas dificilă pe parcursul săptămânii trecute şi a subliniat că sarcina-cheie a armatei este slăbirea inamicului, potrivit Știripesurse.
UPDATE Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan intenţionează să propună reluarea discuțiilor de pace asupra Ucrainei pentru a ajunge în curând la o încetare a focului, în timpul discuțiilor programate cu Vladimir Putin, a declarat agenţiei de presă de stat a Rusiei, Ria Novosti, o sursă din administrația de la Ankara. „Erdogan îşi va oferi medierea reiterând teza că nu vor exista învingători în război şi nici învinși în procesul de pace”, a spus sursa, descriind preşedintele turc drept „singurul lider mondial care se bucură de încrederea sinceră a lui Putin şi Zelenski”, potrivit Mediafax.
UPDATE Operatorul polonez de conducte PERN a declarat că a oprit pomparea printr-o secţiune a conductei Drujba, care transportă petrol din Rusia către Europa, după ce a depistat sâmbătă o scurgere, într-o zonă din centrul Poloniei, dar se aşteaptă ca livrările să poată fi reluate marţi, transmite Reuters, informează News.ro.
UPDATE Strategia lui Putin este să câștige războiul prin epuizarea resurselor Ucrainei și ale aliaților săi. Oficialii americani sunt îngrijorați de faptul că revenirea Ucrainei la vechea ei tactică riscă exact asta – epuizarea munițiilor și un război de uzură care avantajează Rusia. Totuși, generalul american în retragere Philip M. Breedlove, fost șef al Comandamentului Aliat NATO pentru Europa, a declarat că, în ciuda schimbării de tactică, Armata Ucraineană ar putea reveni la ceea ce a fost instruită de Occident să facă: “Dacă ar reuși să trecă de prima, a doua sau a treia linie de apărare a rușilor, cred că veți vedea definiția armelor combinate”, a spus Breedlove, scrie Biziday.
UPDATE Publicația americană NY Times arată că “în primele două săptămâni ale contraofensivei, până la 20% din armamentul trimis de Ucraina pe câmpul de luptă a fost avariat sau distrus”, inclusiv redutabilele tancuri și blindate occidentale, pe care ucrainenii contau pentru a-i învinge pe ruși. Până la 36.000 de soldați ucraineni au fost instruiți în taberele militare NATO, dar, mai arată analiza, ei nu au avut suficient timp pentru a asimila tactica complicată a “armelor combinate”, în care artileria, blindatele și aviația sunt coordonate în operațiunile ofensive pentru a sparge fortificațiile inamice. “Trupele ucrainene s-au blocat în câmpurile dense de mine rusești, sub focul constant al artileriei și elicopterelor”, potrivit Biziday.
UPDATE Rușii au atacat din nou azi-noapte regiunea Herson. Un om a murit și șapte au fost răniți, după ce o rachetă a lovit blocul în care locuiau. A fost răspunsul Moscovei la atacul de ieri al ucrainenilor, care au bombardat două poduri ce leagă Crimeea de continent, scrie Digi24.
UPDATE Rusia și-a redus numărul de trupe în Georgia. Militarii experimentați sunt trimiși să lupte în Ucraina, notează Adevărul.
UPDATE Noi critici din partea preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, la adresa preşedintelui brazilian Luiz Inacio Lula da Silva: „Ca să fiu sincer, credeam că are o înţelegere mai largă asupra lumii. Cred că este foarte important să vezi lumea ca un întreg”, notează Mediafax.
UPDATE "Negocierile nu sunt încă necesare. Inamicul (ucrainean) trebuie să se târască în genunchi, cerșind milă", a scris vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, pe Telegram în stilul său obișnuit, susținând că "Ucraina nu a existat niciodată înainte de 1991: este un fragment din Imperiul Rus. Ucraina se află într-o fază de semi-decadență și o parte din teritoriile sale au revenit Rusiei", notează Știripesurse.
UPDATE Preşedintele ucrainean a cerut „răbdare” având în vedere ritmul în care avansează contraofensiva armatei ţării sale, subliniind importanţa faptului că trupele de la Kiev au luat inițiativa pe câmpul de luptă. „Trebuie să avem răbdare dacă vrem să câștigăm şi vom face”, a spus şeful statului ucrainean. „Contraofensiva este complicată şi ar putea fi mai lentă”, a spus Zelenski, interogat de presa latino-americană cu privire la urgența recuperării mai repede a teritoriului în vederea alegerilor din SUA din 2024, care ar putea aduce o administrație mai puţin dispusă să trimită în continuare ajutor militar, notează Mediafax.
UPDATE Consilierii politici și diplomatici din 40 de țări, inclusiv G7, UE, BRICS (Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud) și China, s-au reunit la Jeddah pentru un summit privind Ucraina. Există un consens cu privire la necesitatea de a menține integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei în orice viitor "acord de pace". Participarea țărilor care merg dincolo de coaliția occidentală a demonstrat sprijinul internațional amplu pentru Kiev. Summitul a convenit, de asemenea, crearea de grupuri de lucru pe mai multe aspecte cheie din propunerea de pace a lui Volodimir Zelenski, printre care securitatea nucleară, alimentația globală, ajutoarele umanitare și întoarcerea copiilor deportați, relatează La Stampa, citat de Rador.
UPDATE Armata rusă a bombardat Herson (în sudul Ucrainei) toată noaptea, o femeie de 59 de ani a murit din cauza unui obuz de artilerie care i-a lovit casa. Sunt răniţi, inclusiv câţiva salvatori care stingeau un incendiu izbucnit în urma exploziilor. Acest lucru a fost relatat de autorităţile ucrainene citate de presă. Şeful biroului prezidențial AndriYermak a postat o fotografie care arată flăcările după atacul rusesc, potrivit Mediafax.
UPDATE Serghei Slabenko, fost membru al parlamentului ucrainean, Verhovna Rada, a fost ucis în luptă pe frontul din Zaporojie, informează Kyiv Independent. Slabenko a făcut parte din Verhovna Rada din 2002 până în 2006.
UPDATE La mai bine de 17 luni de la invadarea Ucrainei de către Rusia, simbolul Uniunii Sovietice a fost înlocuit cu stema naţională pe monumentul uriaş al Patriei Mamei din Kiev, informează dpa, informează Agerpres.
UPDATE Pierderile directe ale companiilor europene pe piaţa rusă se ridică la cel puţin 100 de miliarde de euro de la începutul războiului din Ucraina, potrivit Financial Times. „Un studiu al rapoartelor anuale şi situațiilor financiare din 2023 ale a 600 de grupuri europene arată că 176 de companii au suferit reduceri de valori ale activelor, taxe legate de valută şi alte cheltuieli unice ca urmare a vânzării, închiderii sau reducerii operaţiunilor din Rusia”, spune ziarul economico-financiar britanic. „Cifra agregată nu include impacturile macroeconomice indirecte ale războiului, cum ar fi creşterea costurilor energiei şi materiilor prime. Sectoarele cu cele mai mari deprecieri şi taxe sunt grupurile de petrol şi gaze, unde numai BP, Shell şi TotalEnergies au raportat taxe combinate de 40,6 miliarde de dolari”, a spus FT, adăugând că pierderile au fost compensate de profiturile totale uriașe din cauza creșterii petrolului şi preturile gazelor, notează Mediafax.
UPDATE În weekend, Kievul a revendicat responsabilitatea pentru atacurile asupra a două poduri – unul în Crimeea anexată de Rusia și unul în apropierea orașului portuar ucrainean Henicesk din regiunea Herson. Podurile rutiere se află de-a lungul unor linii de comunicații terestre critice ale Rusiei, iar atacurile au determinat devierea traficului pe rute mai lungi, a declarat un thinktank cu sediul în SUA, citat de Sky News.
UPDATE Invadatorii ruși au început să distribuie ajutoare umanitare în orașul ocupat Mariupol din locul unde în urmă cu doar un an au fost îngrămădite cadavrele localnicilor care au murit în urma invaziei. Acest lucru a fost anunțat de consilierul primarului orașului, Petro Andriușcenko, pe canalul său Telegram, scrie Ziare.com.
UPDATE Forțele ruse au atacat duminică regiunea Sumî de 21 de ori, în regiune având loc 139 de explozii în urma atacurilor rusești, iar mai multe proprietăți au fost avariate, potrivit Pravda. În total, forțele ruse au bombardat 7 regiuni: Krasnopillia, Bilopillia, Khotin, Seredyna-Buda, Shalyhyne, Esman și Nova Sloboda.
UPDATE Ucraina a revendicat responsabilitatea pentru două atacuri care au avut loc duminică dimineață, relatează Sky News. Ministerul ucrainean al Apărării a transmis că atacurile asupra podului Chongar din Crimeea și asupra unei conducte de gaz de lângă orașul Henichesk au fost opera forțelor aeriene ucrainene. Făcând aluzie la atacurile masive asupra Ucrainei, efectuate în cursul nopții de către forțele ruse, ministerul a precizat că „zeci de rachete rusești și drone Shahed au căutat avioane ucrainene și rachete Storm Shadow pe aerodromuri”.
UPDATE Oficialii de la Kiev și Moscova au făcut duminică afirmații cu privire la teritoriile ucrainene anexate de Rusia, care arată că cele două țări sunt tot mai departe de a găsi temeiuri pentru un acord de pace, scrie Sky News. În timp ce discuțiile privind o posibilă soluție de pace au continuat pentru a doua zi la Jeddah, în Arabia Saudită, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat pentru The New York Times că Moscova nu încearcă să revendice alte regiuni ucrainene – după ce a anexat Crimeea, Donețkul, Luhanskul, Hersonul și Zaporojie începând din 2014.
UPDATE Rusia doreşte să controleze toate teritoriile a căror apartenenţă este stabilită în Constituția țării ca aparținând ei, a declarat duminică, 6 august, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-un interviu acordat publicației americane The New York Times, potrivit Agerpres. Întrebat de jurnalistul ziarului american dacă Rusia intenţionează să ocupe şi alte teritorii din Ucraina, Peskov a răspuns: „Nu”. „Vrem doar să controlăm toate acele teritorii care în prezent sunt înscrise în Constituţia ţării noastre ca fiind ale noastre”, a afirmat purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin.
UPDATE Rusia își folosește „cele mai bune arme”, inclusiv muniții menite să distrugă portavioane, pentru a viza livrările de cereale din Ucraina, afirmă Ministerul britanic al Apărării, potrivit Sky News. Ministerul mai susține că, după ce Rusia și-a finalizat retragerea din Inițiativa de la Marea Neagră privind cerealele, pe 17 iulie, au fost distruse „mii de tone” de cereale. Ministerul Apărării de la Londra afirmă că Rusia folosește bombe Kh-22 (cunoscute printre membrii NATO sub numele de rachete AS-4 Kitchen) – muniții de 5,5 tone care au fost inițial concepute pentru a ataca portavioane – pentru a viza silozurile și infrastructura ucraineană.
UPDATE Ucraina înregistrează „rezultate semnificative” datorită sistemelor de apărare americane Patriot și germane IRIS-T, în ciuda zecilor de atacuri ale Rusiei din ultima săptămână cu rachete și drone, a declarat duminică seară președintele Volodimir Zelenski, în discursul său video adresat națiunii, informează Reuters.


















