Circa 30 000 de cetățeni ai Israelului vor tranzita în septembrie teritoriul Republicii Moldova. Aceștia urmează să ajungă în localitatea Uman din Ucraina, unde vor participa la festivalul anual în memoria lui Rabbi Nahman. Anunțul a fost făcut de ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, în cadrul unei conferințe de presă susținută alături de omologul său din Israel, Eli Cohen.
„Lucrăm împreună pentru a facilita tranzitul a acelor cetățeni ai Israelului care urmează să se îndrepte spre localitatea Uman din Ucraina în luna septembrie. Aceștia vor participa la festivalul anual de la Uman în memoria lui Rabi Nahman”, a menționat Popescu.
Potrivit ministrului de externe al Israelului, Eli Cohen, circa 30 000 de mii de cetățeni israelieni vor merge în Ucraina prin Moldova.
„Va fi o operațiune majoră. Este foarte important, cu siguranță poate contribui la economia Republicii Moldova”, a spus ministrul.
Rabbi Nahman din Brațlav a fost un rabin hasid, evreu din Ucraina, fondator al mișcării hasidice Braslav sau Breslov și unicul ei cap spiritual - admor sau tzadik. Nahman din Brațlav a dat avânt mișcării hasidice, prin combinarea elementelor mistice cabalistice ale iudaismului cu studiul aprofundat al cărților sfinte (Tora scrisă și orală). În cursul scurtei sale vieți a atras mii de adepți și influența sa în rândurile evreilor religioși sau întorși la religie s-a păstrat până în zilele noastre, prin câteva curente hasidice, în primul rând Hasidismul Breslov. Gândirea religioasă a lui Rabi Nahman se concentrează asupra apropierii de Dumnezeu și a dialogului simplu cu Dumnezeu „ca discuția cu un bun prieten”.




































