Trei tineri cu vârsta cuprinsă între 17 și 28 de ani, originari din Călărași, sunt cercetați penal pentru tâlhărie. Aceștia ar fi intrat în timpul nopții într-o gospodărie din oraș și prin spargerea geamului, au pătruns forțat în casă.
Ulterior, cei trei au atacat și imobilizat proprietarii casei, solicitându-le bani și aplicând violența asupra acestora. În final suspecții au părăsit locul infracțiunii fără careva bunuri materiale.
Doi suspecți au fost reținuți. În cadrul perchezițiilor efectuate la domiciliile bănuiților au fost depistate probe care ar demonstra vinovăția acestora, printre care și vestimentația care o purtau în timpul săvârșirii infracțiunii.
În prezent, în privința celor doi tineri au fost emise mandate de arest, iar minorul este cercetat în stare de libertate.
Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie de către două sau mai multe persoane, iar dacă vina suspecților va fi demonstrată, aceștia riscă închisoare de la 8 la 10 ani.




































