Un deputat din Adunarea Populară a UTA Găgăuzia au fost deferit justiției pentru escrocherie, delapidarea averii străine în proporții deosebit de mari și insolvabilitate intenționată. Urmărirea penală a fost pornită în ianuarie 2014, de către Inspectoratul de Poliție Comrat, în baza plângerii administratorului unei Societăți cu Răspundere Limitată.
Potrivit Procuraturii Anticorupție, s-a stabilit că, în anul 2011, învinuitul împreună cu soția acestuia, ar fi indus un SRL în proces de insolvabilitate. Anterior, în 2010, învinuitul ar fi convins un cetățean străin să preia 49,9% din acțiunile SRL-ului în scopul dobândirii ilicite a bunurilor.
Ulterior, inculpatul ar fi transferat activele SRL-ului către o altă companie controlată de el, ducând astfel la diminuarea valorii părții transmise inițial către cetățeanul străin, care la rândul său, a aflat abia în anul 2013 că SRL-ul în care deține 49,9% se află în proces de insolvabilitate.
Pe parcursul anilor 2015-2022, inculpatul, în calitate de reprezentant al companiei implicate în procesul de insolvabilitate, ar fi încheiat mai multe contracte de locațiune și concomitent contracte de depozit și pază pentru asigurarea integrității bunurilor acestuia, însă contrar scopului de pază și protecție utilizează toată masa debitoare în scop de producere.
De asemenea, în aceeași perioadă, inculpatul ar fi adăugat bunuri sub sechestru în lista de inventariere a companiei, utilizându-le în avantajul economic al SRL-ului deținut. În urma acestor acțiuni, a rezultat un prejudiciu estimat la aproximativ 11 milioane de lei.
Atât inculpatul, cât și soția sa, au negat acuzațiile și nu și-au recunoscut vina. Cauza penală a fost înaintată Judecătoriei Comrat, sediul Central, pentru a fi examinată în fond.
Conform legii, infracțiunile comise implică pedepse severe, cum ar fi închisoarea de la 8 la 15 ani și restricții asupra dreptului de a ocupa funcții sau de a exercita anumite activități pe un termen de până la 5 ani, precum și amendă de până la 92.500 de lei.
În vederea asigurării recuperării prejudiciului, achitării amenzilor și eventualei confiscări speciale, autoritățile au aplicat sechestru asupra întregii cote de acțiuni a SRL-ului deținut de inculpat, cota evaluându-se la peste 8 milioane de lei.




































