Sergiu Burlacu, consilier municipal și candidatul Partidului Național Moldovenesc pentru șefia Primăriei Bălți, a aderat la PLDM. Acesta a anunțat pe pagina sa de Facebook că a luat decizia să se retragă din rândurile Partidului Național Moldovenesc și din rolul de vicepreșidente al acestei formațiuni politice.
„Fac acest pas cu respect față foștii colegi, cărora le mulțumesc pentru experiențele și gândurile împărtășite, și pentru încredere. Intrând într-o formațiune politică, ne propunem să ne implicăm în procesele de dezvoltare a localităților și a țării, în soluționarea problemelor sociale și economice și în crearea oportunităților”, a scris Burlacu.
Totodată, acesta a mai precizat că nu a renunțat la intenția de a se implica în aceste procese, dar a decis să schimbe calea prin care se implică și poate contribui la soluționarea problemelor cu care se confruntă „societatea noastră atât la nivel regional, cât și la nivel național”.
„Vă asigur că în continuare voi fi adept al dialogului respectuos, al competiției ideilor și al programelor, al construcției și al dezvoltării”, a conchis Sergiu Burlacu.




































