Mai multe canale de Telegram au fost create pentru distribuirea de informații false, privind activitatea Procuraturii Anticorupție și procurilor din instituție. Potrivit PA, aceste informații „neveridice” au ca scop dezinformarea publicului, crearea presiunii asupra procurorilor, promovarea unei atitudini negative față de sistemul de justiție și provocarea sentimentelor de frică în rândul procurorilor, judecătorilor, avocaților, politicienilor și a societății.
Procuratura Anticorupție susține că în investigațiile sale se conduce strict de spiritul și litera legii, cu respectarea tuturor principiilor democratice și a statului de drept.
„Procuratura Anticorupție nu reprezintă ,,o bâtă” represivă împotriva persoanelor incomode, ci este o instituție anticorupție, care asigură proceduri legale și echitabile, cu respectarea tuturor rigorilor legii, o verigă a sistemului de justiție care combate tentativele de abuz și ilegalitate”, este precizat într-un comunicat al PA.
Instituția recomandă tuturor să se informeze din surse sigure, inclusiv din comunicatele Procuraturii Anticorupție, despre activitatea instituției și a procurorilor, iar jurnaliștii să nu ezite de a adresa serviciului de presă întrebările de rigoare.




































