Instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova au anunțat rezultatele sesiunii de bază a admiterii la studii superioare de licență și master pentru anul de studii 2023-2024. Astfel, 11.388 de studenți au fost înmatriculați la licență și 3.423 – la master. Potrivit Ministerului Educației, la ciclul I - licență au fost ocupate circa 75% din numărul de locuri planificate la buget, iar în cazul studiilor de master au fost ocupate circa 83% din locurile bugetare disponibile.
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” și Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport au reușit să ocupe în totalitate numărul de locuri bugetare disponibile în urma sesiunii de admitere de bază.
Analiza statisticii admiterii relevă că specialitățile cele mai căutate rămân Dreptul (circa 15% din totalul înscrierilor), Științele Economice (circa 13%), Medicina, Stomatologia și Farmacia (7,1%), TIC (circa 11%), precum și Ingineria și Activitățile Inginerești (8,3%).
Ministerul Educației și Cercetării a introdus și în acest an 3 noi specialități la nivel de Inginerie, TIC și Științe Agricole: Știința Datelor, Tehnologii Digitale de Fabricație, Agrobusiness și Dezvoltare Rurală, pentru care au optat aproximativ 100 de tineri.
De asemenea, profesiile viitorului precum Producția Multimedia, Designul Jocurilor și Animația au cunoscut o cerere semnificativă din partea candidaților, ocupând atât locuri finanțate de la bugetul de stat, cât și locuri cu taxă.
În contextul turului II al admiterii din 2023, instituțiile de învățământ superior continuă să își deschidă porțile pentru înscrieri la ambele cicluri de studii. Sunt oferite 1353 de locuri bugetare la ciclul I (licență) și 492 de locuri bugetare la ciclul II (master), într-o varietate de domenii, printre care: Științele Educației, Administrație Publică, Științele Chimice, Biologice, Fizice, Agricole, ale Mediului, Inginerie, Servicii ale Securității, și altele.
Universitatea de Stat din Moldova a anunțat că au rămas vacante 275 de locuri la ciclul I (licență) și 217 la ciclul II (master). Instituția continuă să accepte înscrieri pentru locurile bugetare rămase în specialități precum Științele Educației, Științele Chimice, Biologice, Fizice, Matematice și ale Mediului, Tehnologii ale Informației și Comunicației, Arhitectura Peisajeră și Amenajarea Spațiilor Verzi, Silvicultură și Grădini Publice.
Universitatea Tehnică a Moldovei oferă, în turul II al admiterii, 269 de locuri bugetare la ciclul I (licență) și 130 de locuri bugetare la ciclul II (master) în domeniile Inginerie și Activități Inginerești, Tehnologii de Fabricație, Arhitectură și Construcții, precum și Științe Agricole.
Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” propune 313 locuri bugetare în turul II al admiterii, în specialități precum Științele Educației (Chimie, Biologie, Matematică, Fizică, Informatică, Geografie, Limba și Literatura Română, Educație Tehnologică etc.), precum și în domeniile Științelor Chimice, Biologice, Fizice, Matematice și ale Mediului.
Academia de Studii Economice din Moldova are disponibile 53 de locuri bugetare la ciclul I (licență) în domeniile Științelor Economice, Tehnologiilor Informației și Tehnologiilor de Fabricație.
De asemenea, admiterea continuă la universitățile regionale care mai au locuri bugetare disponibile: Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Universitatea de Stat „B.P. Hașdeu” din Cahul, Universitatea de Stat din Comrat și Universitatea de Stat „Gr. Țamblac” din Taraclia. Candidații sunt așteptați să se înscrie în diverse domenii precum Științele Educației, Jurnalism și Informare, Tehnologiile Informației și Comunicațiilor, Inginerie și Activități Inginerești, Tehnologii de Fabricare și Prelucrare, Științe Sociale.
Numărul de locuri la contract cu taxă de studii este stabilit de fiecare universitate în parte, în funcție de capacitatea de înscriere.
Pentru anul de studii 2023-2024, comanda de stat a prevăzut în total 8.732 de locuri bugetare, dintre care, 5.307 la licență și 2.864 - la master. Alte 106 de locuri bugetare au fost rezervate cetățenilor statelor cu care țara noastră are semnate tratate internaționale în domeniul educației.




































