Trei presupuşi spioni ai Rusiei în Marea Britanie, toţi cetăţeni bulgari, au fost arestaţi şi inculpaţi în cadrul unei anchete ample de securitate naţională, potrivit BBC, citat de news.ro. Inculpaţii au fost reţinuţi în februarie şi de atunci au fost plasaţi în arest preventiv. Aceştia sunt bănuiţi că lucrau pentru serviciile de securitate ruseşti.
Cele trei persoane aveau documente false. Este vorba despre paşapoarte, cărţi de identitate şi alte documente pentru Marea Britanie, Bulgaria, Franţa, Italia, Spania, Croaţia, Slovenia, Grecia şi Republica Cehă.
Cei trei inculpaţi - doi bărbaţi şi o femeie - au fost arestaţi în temeiul Legii referitoare la secretul de stat de către agenţi antiterorism din cadrul Poliţiei Metropolitane, care au prerogative în cazurile de spionaj. Aceștia se numesc Orlin Roussev, în vârstă de 45 de ani, cu domiciliul în Great Yarmouth, Norfolk, Bizer Djambazov, 41 de ani, din Harrow, în nord-vestul Londrei şi Katrin Ivanova, 31 de ani, de la aceeaşi adresă din Harrow. Locuiau în Marea Britanie de ani de zile, aveau diverse slujbe şi mai multe domicilii în suburbii.
Inculpaţi urmează să fie judecaţi la tribunalul Old Bailey din Londra în ianuarie. Aceştia încă nu şi-au prezentat pledoariile cu privire la acuzaţii. Poliţia antiteroristă a recunoscut public că dedică tot mai mult timp cazurilor în care există suspiciuni de ameninţări la adresa statului şi de spionaj, în special în legătură cu Rusia. Îngrijorarea autorităţilor vine ca urmare a unor incidente celebre petrecute în ultimii ani care au implicat operaţiuni ale serviciilor secrete ruseşti în Marea Britanie.
În 2018, agenţi ruşi au încercat să îl ucidă pe fostul agent dublu Serghei Skripal şi pe fiica sa Iulia în Salisbury, Wiltshire, folosind agentul neurotoxic mortal Noviciok. Cei doi, precum şi detectivul care s-a ocupat de anchetă, Nick Bailey, au fost trataţi în spital şi ar fi putut muri. Mai târziu în acelaşi an, o localnică, Dawn Sturgess - care nu avea nicio legătură cu familia Skripal - a murit după ce a fost expusă la agentul neurotoxic, care fusese lăsat în Wiltshire într-o sticlă de parfum.
În 2006, fostul ofiţer de informaţii rus Aleksandr Litvinenko a fost ucis la Londra după ce a fost otrăvit cu poloniu de asasini care lucrau pentru statul rus.




































