Un avion cu 10 persoane s-a prăbușit în regiunea rusă Tverskoi. Mai multe canale de Telegram rusești scriu că avionul aparține lui Evghenii Prigojin.
Toate cele 10 persoane care se aflau la bordul avionului au murit. Liderul mercenarilor figurează și el în lista celor decedați, dar nu există o confirmare oficială.
UPDATE Joe Biden a comentat accidentul aviatic în care ar fost implicat Prigojin, spunând că „nu a fost surprins” de rapoarte, scrie The Guardian.
„Nu știu exact ce s-a întâmplat, dar nu sunt surprins”, a spus Biden, potrivit Bloomberg News.
UPDATE Purtătorul de cuvânt al securității naționale a SUA, Adrienne Watson, a confirmat că oficialii americani au văzut rapoartele, declarând pentru Reuters: „Am văzut rapoartele. Dacă se confirmă, nimeni nu ar trebui să fie surprins”. Între timp, Reuters relatează că Kaja Kallas, prim-ministrul Estoniei, a declarat pentru CNN: „Dacă este adevărat, arată că [președintele rus Vladimir] Putin își va elimina adversarii și asta îi sperie pe toți cei care se gândesc să exprime o opinie diferită de a lui”, scrie Hotnews.
UPDATE BBC scrie că patronul Wagner, Evgheni Prigojin, a fost ucis într-un accident de avion în Rusia, iar alte nouă persoane aflate la bord au murit și ele.
UPDATE Tass scrie că Agenția Federală de Transport Aerian a pornit o investigație cu privire la prăbușirea aeronavei.
„A fost declanșată o anchetă cu privire la prăbușirea aeronavei Embraer, care a avut loc în această seară în regiunea Tver. Potrivit listei de pasageri, printre aceștia se numără și numele și prenumele lui Evghenii Prigojin”, a menționat departamentul.
UPDATE Avionul, care zbura de la Moscova la Sankt Petersburg, transporta șapte pasageri și trei membri ai echipajului.
UPDATE Primele informații vehiculate, dar neconfirmate oficial, ar indica faptul că avionul ar fi putut fi doborât de sisteme antiaeriene rusești.
Totodată, versiunea unui atentat terorist este luată în calcul de anchetatorii ruși. Martorii oculari susțin că o explozie uriașă a avut loc în timp ce aeronava era în zbor.
UPDATE Între timp, Anton Gheraşcenko, consilier al ministrului ucrainean de Interne, susține că există unele informaţii că în avion ar fi fost şi Dmitri Utkin, un fost ofiţer al forţelor speciale care a condus coloana de mercenari Wagner către Moscova în iunie.
Prigojin a stat departe de atenția publică după revolta sa de scurtă durată care a durat doar 24 de ore din iunie. Aproximativ 5.000 de militari Wagner au preluat atunci controlul asupra orașului Rostov-pe-Don, din sudul Rusiei, și s-au deplasat spre Moscova, cu scopul declarat de a înlătura conducerea militară. Cu toate acestea, Prigojin a oprit avansul după negocierile cu Kremlinul, care au fost mediate de liderul belarus Aleksandr Lukașenko.
În baza unui acord pentru a pune capăt revoltei, acuzațiile penale împotriva lui Prigojin au fost abandonate cu condiția ca Wagner să se mute în Belarus. După rebeliune, analiștii au menționat rolul jucat de Wagner în țările vulnerabile din Africa drept unul dintre motivele pentru care Kremlin mai are nevoie de Evgheni Prigojin și a decis să îl lase libere în timp ce dizidenți precum Aleksei Navalnîi sau Vladimir Karza-Murza au primit pedepse grele de închisoare.




































