Mitropolitul Vladimir a semnat recent mai multe decrete prin care patru preoți din mai multe sate din raioanele Criuleni și Dubăsari au fost opriți de la oficierea slujbelor religioase. Motivul este că cele patru fețe bisericești au părăsit samovolnic și fără temei Eparhia Chișinăului în favoarea Mitropoliei Basarabiei. De cealaltă parte, preoții susțin că decizia este întemeiată și vine în urma mai multor nereguli care au loc în sânul Mitropoliei Moldovei. Aceștia spun că decretele sunt nule, deoarece deja fac parte din cadrul Eparhiei Mitropoliei Basarabiei. Ei spun că au recurs la această tranziție la dorința enoriașilor din bisericile pe care le păstoresc.
Recent, Mitropolitul Vladimir i-a eliberat din funcție pe preoții Teodor Pelin, protopop al bisericilor din raioanele Criuleni și Dubăsari, Vasile Enachi, paroh al bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae”, din satul Ișnovăț, raionul Criuleni, Ioan Gangan, paroh al bisericii „Sfântul Ierarh Spiridon” din satul Miclești, raionul Criuleni și Ioan Solonaru, parohul Bisericii „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din satul Cimișeni, din același raion.
Toți patru au fost opriți să oficieze ceremoniile religioase începând cu data de 22 August. Potrivit unui comunicat al Mitropoliei Moldovei, aceștia au manifestat nesupunere față de autoritățile bisericești ierarhic-superioare și au încălcat jurământul depus la hirotonie.
Astfel, aceștia vor trebui să se pocăiască în fața ierarhului pentru a putea reveni în clerul Bisericii Ortodoxe din Moldova, se notează într-un comunicat al Mitropoliei Moldovei.
Contactați de TV8, unii dintre preoții vizați susțin că au decis împreună cu enoriașii să părăsească Mitropolia Moldovei și să meargă la Mitropolia Basarabiei. Aceștia invocă taxele prea mari cerute de Mitropolia Moldovei, dar și faptul că unii clerici ar susține războiul declanșat de Rusia în Ucraina.
Și protopopul bisericilor din raioanele Criuleni și Dubăsari, preotul Teodor Pelin, spun că decizia a fost luată acum câteva luni. Preotul susține că mai multe parohii de acolo sunt pe punctul de trece la Mitropolia Basarabiei.
Alți preoți spun că sunt lăsați în voia sorții și nu au primit nicio susținere din partea Mitropoliei Moldovei.
Am încercat să obținem o reacție de la Mitropolia Moldovei, dar reprezentanții acesteia nu au răspuns deocamdată la solicitările noastre. De cealaltă parte, reprezentanții Mitropoliei Basarabiei susțin că decretele emise de Mitropolia Moldovei sunt nule, în contextul în care preoții au trecut deja de mai mult timp împreună cu parohiile lor la Mitropolia Basarabiei.
Precizăm că, în ultimii ani, mai multe parohii din cadrul Mitropoliei Moldovei au trecut la Mitropolia Basarabiei. Deși nu există o statistică oficială, neoficial se vorbește despre zeci de cazuri de acest gen.
Unul din motive ar fi războiul din Ucraina, care nu este condamnat de Biserica Rusă, a cărei descendentă este Mitropolia Moldovei, dar și faptul că Mitropolia Basarabiei oferă un salariu și nu cere colectarea banilor de la enoriași. În cadrul unei emisiuni "Moldova Gândește", realizată de TV8 acum câteva luni, colegii noștri au reușit să discute cu unii preoți care au plecat de la Mitropolia Moldovei.
Atunci Mitropolia Chișinăului a acuzat Mitropolia Basarabiei că încalcă toate canoanele bisericești și îi corupe clerul și creștinii, pentru a-i determina să treacă în gestiunea sa.
În replică, Mitropolia Basarabiei vorbește despre „corupția, abuzul de putere, imoralitatea și depravarea conducătorilor structurii rusești de ocupație canonică, precum și de propaganda în favoarea războiului, la care se dedă conducerea Patriarhiei Moscovei.




































