Un polițist al Inspectoratului de Poliție Edineț a fost reținut pentru 72 de ore, fiindcă ar fi pretins 1.500 de euro pentru mușamalizarea unui caz de circulație ilegală a drogurilor.
Potrivit Procuraturii Generale, acest a fost plasat în izolator pe 24 august.
Astfel, polițistul este documentat pentru corupere pasivă, după ce pe 18 august, ar fi primit spre examinare un material pe faptul distribuirii ilegale a substanțelor narcotice, iar pentru a lua o decizie în favoarea persoanei investigate, acesta ar fi pretins suma menționată.




































