Zi importantă pentru țara noastră. Astăzi, Republica Moldova a făcut treizeci și doi de ani de Independență. În Capitală, momentul aniversar a fost marcat cu muzică, dans și, evident, multă... voie bună. Nu a lipsit deja tradiționala paradă a fanfarelor, susținută de orchestrele din cadrul Ministerului de Interne, dar și al Apărării.
Acordurile de fanfară condimentate cu un dans cadențat, dar și mici acrobații, a atras sute de oameni dornici de distracție. De altfel, la fel ca în alți ani, cei veniți la sărbătoarea au trebuit să urmărească evenimentul după un gard și stând în soare, în timp ce pentru conducerea țării a fost rezervat un loc lângă Arcul de Triumf.
Dintre președintele Parlamentului, premier și președintă, doar Maia Sandu a ținut un discurs de pe scenă în fața celor prezenți. Șefa statului a declarat că viitorul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană, fiind unica șansă a țării noastre de a prospera și de a avea libertatea de a ne construi visurile.
După ceremonia festivă a urmat partea neoficială. Astfel că, oamenii au făcut coadă pentru un selfie cu Maia Sandu, Igor Grosu și Dorin Recean.
Și pentru că rândul a fost mare la final au decis să făcut o poză comună.
„- Vreau să vă mulțumesc că ne îndreptăm spre lumea civilizată.
- Da, mulțumesc! Dacă o să muncim împreună”.
Dimineața, oficialii au depus flori la monumentul Maica Îndurerată.
Ulterior, au mers la statuia lui Ștefan cel Mare.
De la eveniment nu au lipsit incidentele, un bărbat nemulțumit care făcea gălăgie, din spusele martorilor, ar fi fost luat de poliție.
Am telefonat ofițerul de presă al Inspectoratului Național de Securitate Publică, dar și la purtătoarea de cuvânt a poliției Capitalei, care însă nu ne-au răspuns la telefon pentru mai multe detalii.




































