Patru bărbați, cu vârste cuprinse între 31 și 42 de ani, originari din raionul Cahul, se ocupau de comercializarea drogurilor în orașul de baștină. Aceștia, în perioada anilor 2022-2023 au cultivat şi înstrăinat o cantitate de droguri în proporții deosebit de mari. Valoarea drogurilor se ridică la 900.000 de lei.
În scopul probării acțiunilor ilegale ale suspecților au fost efectuate percheziții la domiciliile și în automobilele deținute de persoanele implicate, dar și locurile unde se presupunea că s-ar afla droguri și analogi ai acestora.
Astfel, polițiștii au ridicat mai multe plante de cânepă, semințe de canabis, telefoane mobile, cartele SIM, aparate confecționate artizanal pentru consumul drogurilor, dar și 36 de cartușe.
În acest caz a fost pornit un dosar penal, iar persoanele vinovate riscă pedeapsă cu închisoare de până la șapte ani.
Persoanele bănuite în comiterea infracțiunii anterior au mai fost cercetate penal pentru alte infracțiuni.
În continuare, polițiștii întreprind măsuri speciale de investigație în vederea identificării altor membri implicați în traficul ilicit de droguri, pentru ulterioara tragere la răspundere în conformitate cu prevederile legislației în vigoare.




































