Noi detalii în cazul polițistei în stare de ebrietate care a lovit-o mortal pe Valentina Bivol și a rănit-o pe fetița dar și pe sora ei. Viorel Gortolomei, avocatul familiei Valentinei Bivol, a declarat astăzi presei, că în noaptea accidentului, polițista conducea cu viteză excesivă. Potrivit lui, numărul victimelor ar fi fost mai mare dacă automobilul nu s-ar fi oprit într-un parapet de piatră.
„Au mers în vizită și erau în deplasare spre rude, mergeau pe trotuar, erau mai multe persoane împreună. Erau vreo 6-7 persoane. Doamna polițistă era în stare de ebrietate, conducea cu viteză, a pierdut controlul și s-a izbit într-un parapet din piatră, care a și salvat mai multe persoane de la deces. Din nefericire a murit doar doamna”, a spus Gortolomei.
Gortolomei a mai spus că din declarațiile martorilor, angajata INP purta uniforma de serviciu în noaptea accidentului.
Fiind întrebat care este starea celor două minore, avocatul a spus că fetița de 6 ani a fost deja externată, dar este în stare de șoc. Sora Valentinei Bivol rămâne internată în spital în stare gravă.
TV8.md reamintește că accidentul tragic s-a produs în comuna Sîngera. Șoferul unui automobil de marca Toyota a pierdut controlul volanului, a intrat pe trotuar și a lovit trei pietoni. În urma impactului, o femeie de 30 de ani a decedat pe loc, iar două minore de 6 și 17 ani au fost transportate la spital.
La volanul mașinii se afla o tânără de 22 de ani, angajată a Inspectoratului Național de Securitate Publică. Aceasta deține permis de conducere și se afla în afara orelor de serviciu. Testată alcoolscopic la locul accidentului, aparatul Drager a arătat o concentrație de alcool de 0,51 mg/l în aerul expirat.