Salonul Internațional de Carte Bookfest revine la Chișinău cu o colecție impresionantă de peste 30 de mii de cărți și o serie de activități la care vor participa unele dintre cele mai importante personalități ale lumii culturale din România și Republica Moldova. În prima zi de expoziție, iubitorii de lectură au luat practic cu asalt sălile pline cu cărți. Târgul de carte va fi deschis până pe 3 septembrie.
Astăzi, în Centrul Mediacor, mai mult ca niciodată s-au auzit foșnetele paginilor de cărți. Cei mai entuziasmați bibliofili și-au făcut apariția la standurile cu cărți încă din primele ore ale dimineții. Printre aceștia se numără și acest bărbat. El ne-a recunoscut că lectura este una dintre cele mai mari pasiuni, iar pentru o carte bună nu se zgârcește să scoată chiar și ultimii bănuți din buzunar.
Eu am așteptat, foarte mult am așteptat această zi. Urmăresc de o săptămână să văd când va fi, așa că am venit chiar la prima oră. Deja acesta este al doilea cerc, am dus la mașină.-Dar cât v-au costat?-Să știți că nu-s tare scumpe, așa 140, 120.
Dragostea față de citit ia adus și pe cei mai mici la Festivalul cărților. Pe Sofia Dîru am surprins-o în timp ce alegea cu migală o carte de aventuri. Fata spune că abia așteaptă să exploreze frumusețea lecturii unei noi cărți, pentru a învăța lucruri frumoase.
”Dintr-o carte minune, pe care am citit-o recent. Dacă e să alegi dintre corect și bun, alege să fii bun, pentru că bunătatea se întoarce.”
Fie că sunt pasionați de cărțile istorice, de psihologie sau astrologie, toți iubitorii de carte au putut să aleagă din miile de exemplare expuse.
”Sunt pasionată de cărțile de neuro-științe și psihologie„
”Ador să citesc cărți de istorie și psihologie...”
Reprezentanții editurilor ne-au spus că și-au adus cele mai speciale cărți, iar pentru adevărații iubitori de carte au pregătit și reduceri mari.
Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Ministerul Culturii din România. În cadrul Salonului Internaţional de Carte Bookfest Chişinău, ediția din acest an, vor avea loc mai multe lansări și expoziții de carte, întâlniri și sesiuni de autografe cu scriitori și oameni de cultură, jocuri intelectuale și interactive etc.
Aceasta va fi deschis până pe data de 3 septembrie.




































