Se dă startul Marii Dictări Naționale. Scuarul Teatrului de Operă și Balet „Maria Bieșu” s-a transformat încă de aseară într-o sală de clasă. De la 8:30, cetățenii se înregistrează pentru a-și testa capacitățile lingvistice.
După această etapă, participanților le-a fost oferit câte un număr care va coincide cu numărul mesei unde vor sta. Numerele vor fi oferite după principiul „primul venit - primul servit”.
Toți doritorii pot lua parte la dictare.
Deschiderea oficială a evenimentului a început la 9:30, cu un mesaj din partea președintei Maia Sandu și a ministrului Educației și Cercetării (MEC), Dan Perciun.
Începând cu ora 10:00, a început dictarea. Textul a fost citit de Adriana Cazacu, secretar de stat al MEC.
Ceremonia va continua cu înmânarea premiilor celor cinci câștigători ai concursului de eseuri „De ce Republica Moldova trebuie să fie parte a Uniunii Europene?”. Premiul mare este un voucher de cărți în valoare de 10.000 de lei și alt voucher de 3.000 de lei pentru cumpărături. Totodată, ceilalți patru câștigători vor primi câte un voucher de cărți în valoare de 2.500 de lei.



































































