Comisia Europeană a adoptat vineri o propunere de includere a serviciului de roaming în Acordul de asociere UE-Republica Moldova. Într-un comunicat al instituției europene este indicat că odată ce vor fi parcurse toate etapele necesare, cetățenii moldoveni care vor să viziteze UE vor putea să își folosească telefoanele mobile în aceleași condiții tarifare ca acasă, în timp ce călătorii din UE vor beneficia de aceleași avantaje atunci când vizitează Republica Moldova.
Includerea Republicii Moldova în zona UE „roam like at home” (n.r. roaming, ca acasă) este una dintre acțiunile-cheie ale Planului de acțiuni prioritare UE- Republica Moldova, convenit în iunie 2023. Acest plan reprezintă o foaie de parcurs pentru punerea în aplicare deplină a zonei de liber schimb aprofundat și cuprinzător UE- Republica Moldova (DCFTA) și pentru continuarea integrării acestei țări în piața unică a UE.
„Pasul de astăzi urmează Declarația comună din 31 mai a operatorilor de telecomunicații din UE și din Republica Moldova de a reduce voluntar tarifele de roaming de la 1 ianuarie 2024, facilitată de Comisia Europeană. Comisia va permite actualizarea Acordului de Asociere UE-Moldova prin adăugarea celei mai recente legislații UE privind telecomunicațiile și serviciile poștale”, se arată în comunicat.
Propunerea va fi acum analizată de Consiliul Uniunii Europene. În urma acordului Consiliului, Comitetul de Asociere UE-Moldova va trebui să ia o decizie comună pentru a modifica Anexa Acordului de Asociere pentru a include cea mai recentă legislație a UE privind telecomunicațiile și serviciile poștale.
Odată finalizate apropierea și punerea în aplicare a legislației UE relevante în Republica Moldova, Chișinăul și UE vor fi în măsură să convină permiterea punerii în aplicare „în roaming, ca acasă”.
De la acordarea statutului de candidat în iunie 2022, Republica Moldova și-a exprimat un interes puternic în reflectarea regulilor pieței unice în sectorul telecomunicațiilor.
Acordul de Asociere, care include o zonă de liber schimb profundă și cuprinzătoare (ZLSAC) între UE și Moldova a fost semnat în iunie 2014 și a intrat pe deplin în vigoare din iulie 2016.
De când Consiliul European a acordat Republicii Moldova statutul de candidat la 23 iunie 2022, UE și Moldova au ajuns la o nouă etapă în relația lor. Planul de acțiuni prioritare reflectă noile priorități convenite în comun pentru 2023-2024.




































