Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1705: Atac masiv la Belgorod. Armistițiu la Oleșki, mediat de Melania Trump. Dispută între Musk și Kiev

Jens Stoltenberg va renunța la funcția de secretar general al NATO

Stoltenberg nato vilnus2023
01 septembrie 2023, ora 10:24

Secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, a anunțat miercuri, 30 august, într-un interviu acordat canalului american de televiziune CNN, că va renunța în octombrie 2024 la postul pe care îl ocupă, potrivit Sky News și The Kyiv Independent.

El urma să se retragă anul acesta, dar, în contextul în care războiul din Ucraina face ravagii, alianța militară condusă de SUA i-a prelungit mandatul cu încă 12 luni, astfel încât experimentatul lider să rămână la conducerea NATO, pentru o perioadă care va totaliza 10 ani. 

Întrebat dacă anul acesta a fost cu adevărat ultima prelungire a mandatului său, fostul premier norvegian a răspuns: „Da, aceasta este ultima prelungire”, conform Libertatea.

„Este un privilegiu să fiu secretar general al NATO și este (o decizie) extrem de importantă, mai ales acum, când există un război veritabil în Europa”, a precizat Stoltenberg.

„Avem nevoie ca Europa și America de Nord să fie unite, iar a fi secretar general pentru a ajuta ca acest lucru să se întâmple a fost cu adevărat un mare privilegiu”, a adăugat fostul politician norvegian, acum în vârstă de 64 de ani.

Numit la 1 octombrie 2014 pentru un mandat de patru ani, norvegianul Stoltenberg (64 de ani) a efectuat deja două mandate şi postul i-a fost prelungit până la 30 septembrie 2023.

Stoltenberg a ghidat Organizația Tratatului Atlanticului de Nord printr-o serie de crize de când a preluat conducerea alianței militare, în 2014, cel mai recent mobilizând țările membre în sprijinul Kievului și încercând, în același timp, să împiedice transformarea războiului din Ucraina într-un conflict direct între NATO și Rusia.

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

Horoscop 25 octombrie 2026 de la ChatGPT: Berbecii nu trebuie să se grăbească, iar Leii au parte de suprize
Horoscop 25 octombrie 2026 de la ChatGPT: Berbecii nu trebuie să se grăbească, iar Leii au parte de suprize
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: „Aerodromul unui MAN”. Un consilier din Budești vrea să deschidă un aeroclub lângă casele oamenilor
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: „Aerodromul unui MAN”. Un consilier din Budești vrea să deschidă un aeroclub lângă casele oamenilor
/VIDEO/ La doar 16 ani, a creat site-ul care îi ajută pe elevi: Alexandra Grosul vrea să facă școala mai accesibilă
/VIDEO/ La doar 16 ani, a creat site-ul care îi ajută pe elevi: Alexandra Grosul vrea să facă școala mai accesibilă
Colete false și linkuri-capcană: Poșta Moldovei avertizează despre intensificarea fraudelor
Colete false și linkuri-capcană: Poșta Moldovei avertizează despre intensificarea fraudelor
/VIDEO/ Viața de familie a lui Zelenski, în umbra războiului: Ce îl întreabă mama după 12 apeluri ratate
/VIDEO/ Viața de familie a lui Zelenski, în umbra războiului: Ce îl întreabă mama după 12 apeluri ratate

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente