Parlamentarii revin din vacanță. Sesiunea de toamnă a Parlamentului va începe pe data de 4 septembrie. Președintele Legislativului, Igor Grosu, a semnat dispoziția de convocare a Legislativului în sesiunea ordinară de toamnă 2023.
Biroul permanent urmează să stabilească data primei ședințe plenare din sesiunea de toamnă.
Potrivit Regulamentului Parlamentului, Legislativul se întrunește în două sesiuni ordinare pe an. Sesiunea de toamnă începe în luna septembrie şi nu poate depăși sfârșitul lunii decembrie.
Sesiunea de primăvară începe în luna februarie şi nu poate depăși sfârșitul lunii iulie.




































