Interzicerea temporară a vânzărilor de cereale ucrainene scutite de taxe vamale ar trebui prelungită până la finalul anului, a afirmat joi comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, declaraţie care contrazice politica Executivului comunitar, informează Euronews.
În 2 mai, Uniunea Europeană a permis Bulgariei, Ungariei, Poloniei, României şi Slovaciei să interzică vânzările interne de grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea-soarelui provenite din Ucraina, permiţând în acelaşi timp tranzitul acestor mărfuri pentru export în altă parte. Această interdicţie urmează să expire pe 15 septembrie.
După ce invazia rusească a blocat porturile ucrainene de la Marea Neagră, mari cantităţi din cerealele ţării - care sunt mai ieftine decât recoltele UE - au rămas în Europa Centrală şi de Est (CEE), din cauza blocajelor logistice, afectând preţurile şi vânzările pentru fermierii locali.
Săptămâna trecută, ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, a declarat că ţara sa se opune cu fermitate oricăror restricţii la importurile de cereale impuse de ţările vecine, după ce vor expira restricţiile UE, în 15 septembrie.
Alte state membre UE, cum ar fi Germania şi Franţa, şi-au exprimat îngrijorarea privind impactul restricţiilor asupra integrităţii pieţei unice europene.
Comisia Europeană, care a negociat acordul în încercarea de a preveni măsuri de retorsiune necoordonate din partea statelor membre din Europa de Est, a insistat că se va renunţa la interdicţie pe 15 septembrie şi apoi eforturile vor viza îmbunătăţirea capacităţii de transport şi depozitare, precum şi a infrastructurii.




































