Serviciul de Informații și Securitate (SIS) confirmă că a recepționat informațiile serviciilor de spionaj ale Ucrainei privind planurile Rusiei de a distruge Republica Moldova. Reacția vine la scurt timp după ce președintele ucrainean, Volodimir Zelenski a declarat în fața liderilor europeni că a informat-o imediat despre acest lucru pe șefa statului, Maia Sandu.
„În același timp, menționăm că, SIS desfășoară măsuri operative pentru elucidarea tentativelor de destabilizare a situației în țară și cooperează strâns cu serviciile de informații partenere. În acest context, SIS confirmă că, atât din informațiile prezentate de partenerii noștri ucraineni, cât și în urma activității operative a Serviciului, au fost identificate activități subversive cu scopul subminării statului Republica Moldova, de destabilizare și de încălcare a ordinii publice”, menționează SIS într-un comunicat de presă.
SIS dă asigurări că toate instituțiile statului lucrează în plină capacitate și nu vor permite provocări.
Amintim că Volodimir Zelenski le-a spus liderilor UE, cu care s-a întâlnit la Bruxelles, că serviciile de spionaj din Ucraina au interceptat planurile serviciilor secrete ale Rusiei de a distruge Republica Moldova. Președintele Ucrainei a spus că documentele arată „cine, când, dar și cum” planul „va sparge democrația Moldovei și va stabili controlul asupra Moldovei”. Zelenski a mai spus că planul este foarte asemănător cu cel conceput de Rusia pentru a prelua controlul asupra Ucrainei.